Cine ar urma să fie administrator special


Vlad Iacob este omul- cheie implicat în vânzarea lui Dinamo. Din informațiile PlaySport.ro, în cazul parafării tranzacției, acesta va fi numit administrator special. Vlad Iacob este fiul omului de afaceri Dorin Iacob, fost apropiat de-ai lui Traian Băsescu, în prezent analist politic. Vlad Iacob este omul care a discutat cu Ovidiu Burcă, antrenorul vehiculat că ar urma să preia conducerea tehnică a „câinilor”.

Așa cum v-am anunțat zilele trecute, atât Dorin Șerdean, administratorul firmei Lotus, acționarul majoritar SC Dinamo 1948 SA, cât și Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar – RTZ & Partners SPRL au purtat, în ultimul timp, negocieri cu mai mulți oameni de afaceri și reprezentanți ai unor firme și fonduri de investiții interesante pentru a prelua clubul.

Printre aceștia se numără și Adrian Tomșa, acționar în cadrul Clever Media, trustul care deține mai multe posturi tv, precum Prima TV, Prima Sport, Agro TV sau Profit TV și partener în cadrul EAD Interactive SRL, firma care a cumpărat drepturile tv pentru Liga 1 până în 2024.

Din informațiile colectate de PlaySport.ro, negocierile cu Adrian Tomșa sunt destul de avansate, iar în cazul în care omul de afaceri ardelean se va implica la Dinamo, direct sau printr-o firmă pe care o are în portofoliu, Ovidiu Burcă ar urma să fie numit noul antrenor al „câinilor”.

Vlad Iacob – viitorul administrator special

Vlad Iacob, un nume care nu spune foarte multe în fața iubitorilor fotbalului mioritic, însă care, din informațiile noastre, în cazul în care tranzacția va fi finalizată, urmează să fie numit în postul de administrator special, funcție deținută de Iuliu Mureșan.

Vlad Iacob este fiul lui Dorin Iacob, om de afaceri, fost secretar executiv al Partidului Democrat, apropiat, în trecut, cu fostul președinte Traian Băsescu, în prezent analist politic, un obișnuit al studiourilor postului Realitatea Tv.

De ce vorbim de importanța lui Vlad Iacob în aceste negocieri? Pentru că, din informațiile noastre, tânărul care, conform apropiaților, stăpânește la perfecție mai multe limbi străine ar fi fost cel care a mers cu „propunerea Dinamo” la Adrian Tomșa.

Potrivit profilului de pe rețeaua socială LinkedIn, Vlad Iacob a absolvit Academia de Studii Economice din București și a terminat un master în management sportiv, la Barcelona, în cadrul Johan Cruyff Institute.

Citește și:

Dana Budeanu: ”Zero, nu înseamnă nimic, trebuie să vândă iar”

Previous Cum a refuzat-o Rotariu pe FCSB
Next Cu ce echipă a semnat Irobiso

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *