-->
Dinamo a perfectat joi seară un al doilea transfer pentru viitorul sezon. După Marco Ehmann, fundaș central, ”câinii” au adus un mijlocaș de bandă dreaptă foarte apreciat la nivelul ligii secunde, este vorba de Deian Sorescu, 20 de ani, care a impresionat la ASU Poli Timișoara, locul 7. Fotbalistul a marcat 11 goluri și-a dat 5 pase decisive, a intrat și-n atenția FCSB-ului, doar că dinamoviștii s-au mișcat rapid și l-au convins să semneze pe 4 ani.
Directorul general Ionel Dănciulescu a fost la Timișoara pentru a parafa actele, iar agentul fotbalistului, Cătălin Sărmășan, a confirmat mutarea pe pagina personală de facebook, la care a atașat și diverse ipostaze din timpul discuțiilor. Sorescu este jucătorul roș-albilor de la 1 iulie și vine din postura de liber de contract. Mijlocașul are o cotă de 200.000 de euro pe transfermarkt.
No Comment