Încă un duel APCH – Șerdean. Verdict amânat


Războiul dintre Asociația Peluza Cătălin Hîldan și Dorin Șerdean a avut azi o nouă reprezentație. Locul? Judecătoria Sectorului 2. Duelul a înregistrat o nouă remiză, pentru că nu s-a decis nimic.

Dorin Șerdean este omul negru pentru fanii dinamoviști. Cel care a luat pachetul majoritar de acțiuni de la Pablo Cortacero a solicitat dizolvarea APCH într-un proces deschis în noiembrie 2022. La termenul de azi, nu a avut succes de cauză, pentru că un verdict a fost amânat pentru 15 mai.

„Amânări din toate direcțiile împotriva mea. Sau, de fapt, greșesc, sunt numai găselnițe marca RTZ. Au făcut contestație la executare privind repunerea mea în drepturi în cadrul clubului. Iar azi au depus în instanță o cerere de intervenție, prin care le-a luat apărarea celor de la Asociația Peluza Cătălin Hîldan. Judecătorul a dispus amânarea pe baza acestui motiv”, a declarat Dorin Șerdean pentru GSP.

Până să se rezolve procesul cu Șerdean, cei din APCH, împreună cu administratorii Vlad Iacob și Răzvan Zăvăleanu trebuie să convingă judecătorii să le aprobe Planul de reorganizare modificat. Una din cele mai importante prevederi introduse de Răzvan Zăvăleanu în acest Plan este transformarea în acțiuni a împrumutului făcut de APCH pentru club. Valoarea acestui împrumut se apropie de 8.7 milioane de lei. Însă tocmai această idee a fost la baza respingerii inițiale a planului de reorganizare de către judecători.

Citește și

Burcă e mulțumit: ”În sfârșit”

Previous Giuraniuc: ”E blocat total”
Next Ce riscă Dinamo în cazul Tomozei

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *