Revoluție la Dinamo. 17jucători au plecat de când a început sezonul, se mai pregătesc 5


sursa foto: fanatik.ro
Cu toate că este un sezon negru, de uitat, probabil că dinamoviștii nu vor uita prea curând acest campionat! Echipa a ajuns în subsolul clasamentului, multe transferuri mincinoase, puține realizări. Lotul a fost revoluționat, doar că nicio schimbare n-a adus un plus până acum. Doar promisiuni neonorate, iar fanii echipei nu mai au răbdare.

Priviți echipa cu care s-a început campionatul! Penedo (a reziliat contractul) – Corbu(rămas la Săftica), Mihai Popescu(St Mirren), Katsikas(rămas la Săftica), S Popovici( Hermanstadt), Sergiu Hanca (KS Cracovia), May Mahlangu(Ludogorets), Nistor – Salomao, D. Popa, R. Moldoveanu(Petrolul Ploiești). Situația este neplăcută, ca să nu spunem dramatică. Rezervele de atunci: Deian Sorescu, Axente (rămas la Săftica), A Tîrcoveanu( Viitorul), Muțiu, Vlad Olteanu(Poli Timișoara), Ricardo Grigore, Denis Ciobotariu. Dinamo a pierdut o echipă întreagă cu tot cu rezerve și să vedem ce va pune în loc Mircea Rednic. Până acum doar Mattia Montini și-a demonstrat valoarea, este singurul, restul sunt doar promisiuni.

Ce jucători au plecat de la Dinamo:
Penedo – deocamdată e liber de contract, Mihai Popescu(St Mirren), Popovici (Hermanstadt), Sergiu Hanca (KS Cracovia), May Mahlangu (Ludogorets, a plecat în august), Andrei Târcovenu (Viitorul), Vlad Olteanu (Poli Timișoara), Mihai Neicuțescu (Chindia Târgoviste), Robert Moldoveanu (Petrolul Ploiești), Constantin Dima (Viitorul), Ion Gheorghe (FC Voluntari), Kino Delorge(KSK Lierse), Teddy Mezague(fără angajament), Gicu Grozav (fără angajament), Armando Cooper, Daniel Subotic(fără angajament), Gregory Tade (fără angajament) plus cei rămași la Săftica, Pesici, Axente, Corbu, Katsikas și Eșanu, care va fi trimis acasă din Antalya.

Citește și:

Nu se mai înțelege nimic! Permutări + o decizie ce e regratată acum

Previous Pesic este ironic. Face haz de necaz în așteptarea unei oferte salvatoare
Next Nu se mai înțelege nimic! Permutări + o decizie ce e regratată acum

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *