Prunea a explicat situațiile lui Perovic și N Diaye. Câți jucători mai vrea Dinamo


Florin Prunea a vorbit la conferința de presă de azi de situația la zi a clubului, l-a prezentat și pe Dușan Uhrin junior, precizând că are încredere că cehul va revitaliza echipa, mâine seară cu Chindia fiind prima oportunitate. Managerul general al roș-albilor a fost realist.

„Nu sunt multe de spus, dăm drumul la treabă și mergem să învingem Chindia și să ne relansăm. Suntem îngrijorați, parcă accidentările nu se mai termină! Soluții multe nu avem, dar trebuie să facem puncte. Decizia de a aduce un antrenor străin a fost luată de toți de la club, nu doar de un grup de persoane, fiindcă așa e normal.

Eram mai entuziast la început, când am venit. Motivația a rămas aceeași. Căutăm jucători, cu Dușan, mai aducem 2-3 fotbaliști. Am vrea „ieri” să-i aducem, dar întotdeauna apar probleme.

„Perovic nu a făcut controlul medical cum trebuia la început, căutăm metodele legale cât mai urgente ca să reziliem cu el. Și o vom face. Iar NDiaye este și va rămâne pe lista de transferuri”.

Citește și:

Ce a spus Viorel Moldovan înaintea meciului cu Dinamo

Previous A vorbit Uhrin! Primele reacții ale celui adus să revitalizeze Dinamo
Next Primul meci al lui Dusan Uhrin. Echipe probabile și cotele Betano

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *