Ionuț Lupescu a comentat situația actuală de la Dinamo și mai ales care este avantajul lui Kopic în acest sezon. Fostul jucător al ”câinilor” spune că îl apreciază pe antrenor și este convins că va face treabă bună.
„Sunt dezamăgit, ar trebui să fie pe primul loc Dinamo, acolo trebuie să le fie locul. Mă bucur că au rezultate bune, marele avantaj pentru Kopic a fost că a reușit să aibă marea majoritate a jucătorilor în pregătirea din vară, s-a văzut acest lucru. Sper să adune cât mai multe puncte și vom vedea unde vor termina.
Dacă nu ar avea accidentați ar fi bine, dar și acum se confruntă cu accidentări. Nu știu dacă lotul este atât de bun încât să-ți permiți să ai jucători accidentați. Kopic e pregătit mereu, a avut un sezon greu anul trecut, dar a fost singurul care a ieșit și a zis că vrea să rămână, a reușit acum să facă o treabă foarte bună.
Pe mine nu mă miră că U Cluj este lider, știu că e Neluțu (n.r. Sabău) acolo, mă miră că nu au apelat la el atâția ani, asta e întrebarea cea mai importantă. Este un profesionist și dacă i se dă mână liberă demonstrează, ca și acum.
Jucătorii lui FCSB ar trebui să fie mai motivați, au început campionatul destul de slab, sper ca totuși pe scena internațională să aibă alt joc, altă motivație. Cu siguranță vor fi meciuri grele cu Manchester United și PAOK, dar și cu restul. Este o platformă internațională, jucătorii trebuie să fie cât mai motivați.
De Dorinel Munteanu nu pot să comentez, eu nu sunt UEFA. Nu am văzut exact faza, dar oricum cred că Dorinel face o treabă foarte bună la Galați, nu trebuie judecat. Nu că poate să facă orice, e foarte greu să știi ce discuții au fost, asta nu e treaba mea, e treaba Federației și a comisiilor să judece”, a declarat Ionuț Lupescu la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport.
Citește și:
No Comment