Ce planuri are Lupescu la Dinamo


Ionuț Lupescu, în vârstă de 55 de ani și coordonator al academiei CS Dinamo, a subliniat că reabilitarea Parcului Sportiv din Ștefan cel Mare este una dintre principalele preocupări ale clubului.

„Vreau să ajut clubul sportiv, în special Parcul SportivDinamo, care este proprietatea Ministerului de Interne. Împreună cu cei de acolo să reușim să facem un parc sportiv cu academii pentru toate sporturile.

Până la urmă, vorbim despre cel mai mare club sportiv din România. Vreau să-mi aduc contribuția și să încercăm să ajutăm parcul acesta, care din păcate este într-o stare destul de urată. Toate sporturile vor avea prioritate”, a spus Ionuț Lupescu conform GSP.

Ionuț Lupescu a vorbit și despre posibilitatea ca FC Dinamo și CS Dinamo să se întâlnească în Liga 2.

„După cum știți, există o echipă care este pe primul loc în Liga 3. Dacă va promova, va fi fantastic. Sperăm să-i ajutăm din punct de vedere logistic și financiar și să promoveze. Pe viitor, să vedem ce se va face între cele două entități. Sperăm ca și «FC-ul» să rămână în prima ligă. Noi nu am spus niciodată că există două Dinamo. Există un singur Dinamo, chiar dacă este în Liga 3 sau în Liga 1. Suporterii susțin echipa din SuperLiga, dar vin și la secțiile clubului sportiv.

Ar fi urât să existe un meci între CS Dinamo și FC Dinamo. Probabil am juca cu echipa secundă pentru că nu este normal să împărțim suporterii. Mai sunt șanse pentru FC Dinamo să rămână în Liga 1, mai sunt meciuri și punctele se vor înjumătăți în play-out. Jucătorilor le este foarte greu să iasă din acest blocaj.”, a mai declarat acesta conform aceleiași surse.

Citește și:

Simona Halep a anunțat când se va retrage din tenis: „Este și mai catastrofal”

Previous Frate, frate, dar play-off-ul e pe puncte
Next Promisiunea lui Kopic

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *