Dinamo și FC Botoșani sunt programate să joace în această seară, de la ora 19:00, în condițiile în care aseară fostul „principal” al gazdelor, Dario Bonetti, plecat în Italia doar de câteva zile, a anunțat că a fost testat pozitiv cu COVID-19.
Gazeta Sporturilor a solicitat și un punct de vedere al lui Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Justin Ștefan: „Nu vedem nicio problemă, dar DSP decide”
„Se respectă protocoalele medicale în vigoare elaborate de FRF și ordinul ministrului Sănătății. Nu e nimic special. Și orice decizie o ia DSP. Ei se consultă și iau decizii în zona medicală. Dar protocolul e destul de clar. Nu cred că sunt probleme. E clar că astea se va discuta cu observatorul de joc și cu cei care se ocupă de organizarea meciului. Dacă există vreo problemă, autoritățile iau o anumită decizie.
E un protocol destul de clar. În momentul de față, dacă vei corobora lucrurile cu legislația se fac distincții între persoanele vaccinate și cele nevaccinate. Potrivit legislației, dacă intri în contact cu o persoană pozitivă și ești vaccinat, nu ai nicio obligație legată de izolare. Ați văzut ce s-a întâmplat la echipa națională.
Presupun că vor face teste rapide, dar nu există nicio obligație conform protocolului medical, altele în afară de cele care sunt în concordanță cu legislația din România. La momentul aceasta nu văd nicio problemă, dar dacă apar alte puncte de vedere vom informa presa”, a spus Justin Ștefan.
Dumi Nicolau, managerul Hemolab, a declarat pentru GSP că Dinamo nu a cerut o testare suplimentare a jucătorilor, după anunțul lui Bonetti, următoarea testare programată fiind pe data de 21 septembrie, la două zile după meciul de la Botoșani.
În plus, a precizat și că antrenorul italian nu a efectuat la Hemolab testul în urma căruia a aflat că are virusul, în baza partenerialului existent între club și clinică.
Răzvan Zăvăleanu, administratorul special al lui Dinamo, a precizat pentru GSP că are rezerve în ceea ce privește veridicitatea anunțului că Bonetti e bolnav.
„Nu avem nicio dovadă a faptului că Bonetti e pozitiv. Avem doar declarația nevestei, pe care, cu foarte mult respect, o pun rău de tot la îndoială”, a spus Zăvăleanu.
Citește și:
Raed Arafat a analizat bilanțul deceselor Covid: ”Nu putem vorbi de discriminare”
No Comment