Andrei Nicolescu a ieșit la atac după partida Rapid – Dinamo, 1-1, care a contat pentru etapa a 6-a din Superliga.
„A fost un meci cu de toate, dar, din punctul meu de vedere, s-a vorbit prea puțin despre calitatea gazonului. Calitatea gazonului pe noi ne-a afectat. Noi avem un joc mai în viteză pe terenuri bune, ei joacă în viteză doar cu mingi lungi și cred că, cumva, calitatea gazonului a afectat prestația noastră.
Cred că, dacă aveam un gazon mai bun, am fi putut să ne descurcăm mai bine, puneam mai multă presiune, am fi putut să ținem mai mult de minge, cred că posesia ar fi fost net superioară, dar asta e! Gazonul, cumva, ne-a încurcat pe noi”, a declarat Nicolescu, pentru ProSport.
„Îmi doresc foarte mult ca și Dinamo, cât mai curând, să fie o echipă respectată de către arbitri și, atunci când joacă acasă, să-și primească acei 5%. Ne doream mai mult, dar, după cum am început a doua repriză, trebuie să ne mulțumim și cu egalul acesta. Important este ca noi să avem o evoluție constant bună.
Nici declarațiile oficialilor de la Rapid, de la finalul meciului, nu le consider foarte fairplay, dar asta e. Am văzut că tendința a fost să se arunce vina pe arbitraj, pentru acest rezultat. Mi se pare un pic lipsă de fairplay, dar fiecare apreciază cum crede”, a adăugat șeful lui Dinamo, pentru sursa citată.
Despre transferuri
„Vrem să ne batem pentru play-off și să avem o evoluție constant bună, cu o exprimare în joc pe măsura numelui lui Dinamo. E același Selmani pe care, anul trecut, toți specialiștii îmi cereau să-l dau afară. Suntem în căutare de a mai închide două transferuri, dar nu se întâmplă atât de repede pe cât ne-am dori. Ne dorim să aducem un mijlocaș central și un fundaș central de picior stâng. (n.r. mai pleacă cineva de la Dinamo?) Dacă e să plece cineva… poate doar copii, care au prea puține șanse să joace anul acesta”, a declarat Andrei Nicolescu, în exclusivitate, pentru ProSport.
Citește și:
Tărâmul cu ochi albaștri: locul din România ce are un nume de poveste
No Comment