Ziua Z pentru Contra și pentru viitorul lui Dinamo


Cosmin Contra va avea o întrevedere astăzi cu Ionuț Negoiță ce are toate șansele să fie decisivă pentru prelungirea contractului antrenorului de 41 de ani, actuala înțelegere expirând la finele actualului sezon. Iar discuția decisivă ar urma să aibă loc diseară, oficialii clubului din Ștefan cel Mare fiind optimiști în demersul de a-l convinge pe ”Guriță” să continue la echipa pe care a dus-o până pe podium, cu șanse bune de a ajunge în preliminariile Champions League.  Se pare că șefii sunt dispuși să-i satisfacă orice dorință pentru a-l păstra pe antrenorul care a strâns 7 victorii, 3 remize și un eșec în toate competițiile cu Dinamo.

Dacă va fi de acord cu noul contract, ce s-ar putea extinde până în iunie 2019, Contra va avea un salariu lunar mărit cu 50 la sută, printre alte bonusuri tentante de performanță. Totodată, tehnicianul vrea să-și treacă în înțelegere și o clauză cum că poate pleca de la Dinamo dacă va avea posibilitatea de a-și găsi un contract în Spania. Iată câteva dintre detaliile contractuale ce-i vor fi propus lui Contra:

– Salariul lunar va suporta o creștere de 50 la sută, urmând să urce de la 10.000 de euro pe lună la 15.000 de euro. Exact suma pe care o câștiga Ioan Andone.

– Bonus de victorie în Liga 1: 2.000 de euro.

– Bonus de remiză în Liga 1, în deplasare: 700 de euro. Egalul acasă nu se premiază

– Bonus pentru câștigarea titlului: 30.000 de euro.

– Bonus locul 2 în Liga 1: 20.000 de euro.

– Bonus locul 3 în Liga 1: 10.000 de euro.

– Bonus grupele Champions League: 300.000 de euro.

– Bonus grupele Europa League: 100.000 de euro.

– Bonus de câștigare a Cupei României: 15.000 de euro.

– Bonus de câștigare a Cupei Ligii: 15.000 de euro.

Previous Mutu, mesaj dur pentru Monica Iagăr
Next Giani Kiriță vinde astăzi bilete pentru Dinamo-FCSB

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *