Zăvăleanu nu exclude o retrogradare a echipei


În interviul oferit în FANATIK de Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar nu a exclus că echipa din „Ștefan cel Mare” ar putea retrograda la finalul acestui campionat, dar este optimist că echipa nu s-ar destrăma în cazul unui astfel de deznodământ la final de sezon.

V-ați așteptat la această furtună în momentul în care ați venit la club?

– Ne era clar că problemele sunt complicate. Evident că nu le cunoșteam pe cele mai multe dintre ele, dar acum suntem familiarizați cu majoritatea problemelor de la Dinamo, știam că nu o să fie ușor. Am venit cu speranța de a salva clubul și încă sper că vom face acest lucru. În pofida faptului că rezultatele sportive nu ne ajută deloc și obiectivul acestei companii este fotbalul și ar fi important ca rezultatele să ne ajute, pot afirma cu mândrie că pe toate celelalte planuri lucrurile au mers foarte bine.

Jucătorii nu își primiseră salariile când am venit noi, acum sunt la zi. Am ridicat interdicția de transferuri, a fost votat planul de reorganizare, a fost ridicată monitorizarea asupra clubului. Sunt cinci-șase lucruri foarte importante pe care dacă le privim retrospectiv la data deschiderii, ne-am fi putut gândi că sunt extrem de greu de realizat și totuși le-am rezolvat. Dacă acest sprijin din partea fanilor va veni în continuare, am încredere că cel puțin pe parte administrativ financiară lucrurile vor funcționa bine.

Iar dacă rezultatele sportive vor continua pe această linie dezastruoasă?

– Chiar și în această perspectivă absolut neplăcută, nedorită de nimeni, în care clubul n-ar reuși să se mențină în prima divizie, nu cred că ar avea un impact nimicitor asupra supraviețuirii companiei. Ar fi mai greu pentru că se pierd drepturile de televiziune, dar totuși cred că am reuși să facem față în continuare. Sper totuși să nu se ajungă la această situație neplăcută, dar clubul ar supravieţui şi dacă nu se va menţine în prima divizie.

Dar totuși luați în calcul un asemenea scenariu…

– Din păcate rezultatele ne fac să luăm în calcul un asemenea scenariu. Totuși, suntem cu conștiința împăcată pentru că din momentul în care s-a ridicat interdicția la transferuri am făcut tot posibilul ca cererile de natură sportivă ale managementului sportiv al clubului să fie rezolvată. Practic, au fost aduși toți jucătorii care ne-au fost puși pe borderou. De aici încolo este treaba staff-ului administrativ.

Ce se va întâmpla în iarnă la echipă?

– Nu am astăzi un răspuns. Cel puțin numeric, lotul trebuie să scadă mult pentru că sunt foarte mulți jucători, dar decizia asupra numelor care vor rămâne în lot sau care vor fi aduse în lot îi aparține antrenorului.

Mircea Rednic sau altcineva?

– Nu am vorbit niciodată despre altcineva și mi-ar fi foarte neplăcut să spun așa ceva pentru că în momentul în care avem un antrenor angajat al clubului, îi vom da sprijin 100%.

Citește și:

CTP, ironic după scandalul dintre Diana Șoșoacă și italieni: ”Brucselu a trimis un comando”

-->
Previous Steliano Filip și Cosmin Matei nu pot fi dați afară de Mircea Rednic
Next Mircea Rednic: "Sunt două posibilități"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *