Zăvăleanu despre dineul organizat de Badea


Răzvan Zăvăleanu, reprezentatul administratorului judiciar de la Dinamo, a vorbit la GSP LIVE despre situația din club și despre cina oferită de Nicolae Badea.

Acesta l-a criticat pe Nicolae Badea pentru dineul organizat pentru jucătorii clubului, declarând că nu a fost momentul potrivit pentru o petrecere. În plus, Zăvăleanu a dat detalii și despre situația financiară a lui Dinamo.

„Nu am fost invitat la dineu și nici nu aș fi vrut. Nu cred că e momentul de petreceri, ne aflăm în pregătirea unui baraj. Domnul Badea nu mai sponsorizează Dinamo. A fost un contract de sponsorizare, desfășurat înainte de procedura de insolvență, dar atât. Nu am informații certe, dar cred că nici jucătorii nu au mai primit bani de salarii de la Badea.

Oricine e binevenit să vină cu bani la Dinamo. Îi aștept pe toți, dar, din păcate, acest lucru nu se întâmplă. Aș vrea ca forțele dinamoviste să se coaguleze în jurul echipei și s-o sprijine într-un moment greu, dar pare că fiecare e pe drumul lui.”

„Situația financiară este instabilă”

Cel mai bine e ca orice ban să vină către club și să fie plătiți către club. Dar am înțeles că unul dintre finanțatori dorea să plătească anumite salarii. Nu putem cere ca cineva să nu dea bani în afara clubului.

Situația financiară a clubului e instabilă. Sunt niște datorii la zi, sunt oameni, suporteri și cei trei care dau bani constant, care în fiecare zi virează bani către club. Și mai avem contracte de publicitate. Dar până în iulie, când sperăm să vină o tranșă din drepturile TV, situația va fi destul complicată. Se fac eforturi mari în fiecare zi. Sunt restanțe acumulate. Sper s-o scoatem la capăt”, a spus Răzvan Zăvăleanu.

Despre comunicatul celor de la Ultras Tei

„Am citit postarea fanilor. Nu aș vrea să ne ducem cu gândul atât de departe. Mi-e foarte greu să cred că domnul Badea își propune asemenea lucruri. Iar în ceea ce privește CS Dinamo, pot spune cu certitudine că nu are nicio implicare într-o asemenea strategie”, a spus acesta.

Citește și:

Sorin Oprescu, reținut în Grecia. Cum a fost dat de gol

-->
Previous Surkis despre revenirea lui Lucescu la Dinamo
Next Zăvăleanu a explicat de ce sponsorii ezită

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.