Zăvăleanu a explicat de ce sponsorii ezită


Reprezentantul administratorului judiciar al lui Dinamo – RTZ&Partners – Răzvan Zăvăleanu a recunoscut că există probleme în a coopta în portofoliu sponsori la clubul din ”Ștefan cel Mare”, în momentul e față.

Un motiv care a îngreunat decisiv această acțiune a fost faptul că Dinamo și-a pierdut dreptul de a folosi vechea siglă, la presiunile lui Nicolae Badea, acționar minoritar la formația din Liga 1.

Răzvan Zăvăleanu a purtat o serie de discuții, în această perioadă, cu mai mai mulți sponsori, însă unii dintre au renunțat la ideea unei colaborări, în timp ce alții sunt nehotărâți. Acesta recunoaște că mai sunt șanse de a aduce noi sponsori importanți la echipă, însă trebuie explicați atent toți pașii pe care clubul dorește să-i facă în continuare.

În plus, pe lângă faptul că și-a pierdul sigla, atragerea de sponsori este îngreunată și de faptul că Dinamo se află în barajul de menținere/promovare în Liga 1. O eventuală retrogradare nu ar fi pe placul nimănui – mai ales al sponsorilor care-și vor brand-ul pe cea mai vizibilă scenă a fotbalului românesc.

”Diferența o face posibilitatea de a încasa drepturile, un lucru foarte important. În Liga 2 mai scad cheltuielile, dar nimeni nu își dorește Dinamo în Liga 2. Dacă domnul Mureșan pleacă, vom vedea cine va fi administrator special. Șerdean are cele mai mari șanse, dar nu știu dacă o va fac.

În legătură cu sponsorii, peste optimismul meu s-a suprapus interdicția de a folosi sigla. Fiind vorba de niște reprezentanți ai unor fonduri internaționale, le-a fost greu să înțeleagă situația. Nu e închisă discuția, dar am simțit o reticență majoră. Oamenii au spus că nu contează decisiv rămânerea în prima ligă, deși ar fi un element important. Mi-am propus să am o discuție cu dl Badea, dar a fost o lovitură că am primit acea notificare”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, la Liga Digisport.

Citește și:

Badea mai pune o piedică lui Dinamo, cu noua siglă!

-->
Previous Zăvăleanu despre dineul organizat de Badea
Next Ionut Lupescu dorit de Dinamo?!

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.