VIP-uri la meciul de gală al ”dulăilor”. Il Luce se poate întâlni cu Rednic! Detalii despre ultimele bilete


Diseară, de la ora 20:00, este manșa retur a partidei cu Sporting Lisabona pentru calificarea în optimile Champions League la handbal masculin. În tur, după un meci electrizant, lusitanii s-au impus la limită, scor 32-31. S-au vândut deja 2.000 de bilete, atmosfera va fi la cote maxime în sala Dinamo, iar astăzi se pun în vânzare ultimele tichete.

Conform surselor din cadrul clubului sportiv, o sută de bilete se vor pune în vânzare astăzi de la ora 16:00, probabil se vor epuiza instant! S-au anunțat prezențe importante la partida de gală a supercampioanei României, printre care Mircea Lucescu, Florin Răducioiu și Claudiu Vaișcovici, cum au scris cei de la Fanatik. Ar fi interesantă prezența lui Il Luce, în condițiile în care și echipa de fotbal a lui Dinamo, condusă de Mircea Rednic, și-a anunțat sosirea la meci. Între Lucescu și Rednic au existat mai multe contre de la distanță în acest start de 2019.

Pe lângă Petre Cozma, tatăl lui Marian Cozma, și galeria PCH va susține frenetic evoluția elevilor lui Constantin Ștefan.

Citește și:

Veste bună pentru dinamoviste. Cadoul lui Dinamo pentru 1 martie

-->
Previous Dan Nistor, dezvăluiri din interiorul vestiarului. Unde e problema
Next Mesajul lui Prunea pentru Rednic

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *