VIDEO Un fost coleg al lui Balaci a izbucnit în plâns pe teren: ”Dănciulescu m-a anunțat”


Un fost coleg al lui Ilie Balaci, Emil Săndoi, a oferit una din cele mai emoţionante imagini ale anului în fotbalul românesc, după ce a fost surprins de camerele de luat vederi plângând pe banca de rezerve înainte de partida Farul – FC Argeş, scor 3-1, fiind foarte afectat de trecerea la cele veșnice a lui Ilie Balaci. VEZI VIDEO AICI

„Şi pe mine m-au lasat picioarele cand mi-a zis Ionel Danciulescu înainte de meci. Nici nu mi-a venit să cred. Ilie era o persoană deosebită, unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut această ţară. El nu fusese niciodată internat în spital, n-a avut niciodată probleme de sănătate, pur şi simplu nu mi-a venit sa cred, am zis că trebuie să fie o greşeală undeva. Pierdere mare pentru întreaga familie a fotbalului românesc. Un talent incomensurabil, eu am reuşit să îl prind o perioadă scurtă, pe final de carieră. Şi la Craiova l-am prins. Pentru unii dintre noi a fost ca un frate mai mare, un om de echipă, dedicat fotbalului, mânca fotbal pe pâine. Păcat, Dumnezeu să-l odihnească, condoleanţe familiei îndoaliate”, a declarat Emil Săndoi după partida Farul – FC Argeş 3-1.

„Condoleanţe în primul rând familiei, o zi tristă pentru sportul românesc. Unul dintre cei mai mari jucători ai României se duce astăzi la ceruri şi nu putem decât să fim trişti din acest punct de vedere. Suntem alături de familia dânsului şi le urăm să fie puternici şi să poată trece peste această pierdere.” Ciprian Marica, finanțator Farul Constanța

Citește și:

https://doardinamo.ro/un-fost-dinamovist-este-laudat-de-ac-milan-vezi-cu-ce-ocazie/

Previous Mircea Lucescu povestește despre momentul când l-a adus pe Ilie Balaci la Dinamo: ”Sunt șocat”
Next Ce mare dinamovist i-a luat locul în echipă "Prințului" Balaci

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *