VIDEO STOP JOC Dinamo a fost ucisă pe San Mames dar suporterii au fost la înălțime


Dinamo a fost oprită prematur din competițiile europene de o formație cu un buget de 100 de milioane de euro și un lot cotat la peste 177 de milioane de euro. Au încercat să joace de la egal la egal cu ”leii”, dar la fel ca în lumea animalelor, ei au fost mai periculoși și mai practici și au rămas ”regi” în această competiție pe care au fost aproape să o câștige în 2012, cu Atletico Madrid.

Raul Garcia a fost călăul dinamoviștilor. El a deschis scorul în minutul 24 după o nesincronizare a defensivei echipei antrenată de Cosmin Contra. Mijlocașul ofensiv cotat la 12 milioane de euro a reluat în poartă după șutul-centrare a lui Oscar de Marcos. La cinci minute diferență tot el a majorat scorul cu un șut superb din interiorul careului. Iar vedeta lui Athletic, vârful Aduriz a făcut 3-0 în minutul 86.

Bascii au fost împinși de la spate de cei 41.845 de spectatori veniți să-și susțină pe viu echipa pe stadionul San Mames. O atmosferă pe care o vezi doar în La Liga i-a lăsat parcă fără vlagă pe jucătorii echipei din Ștefan cel Mare în repriza a doua. Cu toate că au fost susținuți de aproximativ 500 de fani care s-au făcut auziți până la București cum cântau pentru echipa lor de suflet.

Athletic Bilbao: Herrerin – De Marcos, Etxeita, Laporte, Balenziaga – Vesga, Benat – Susaeta,  Raul Garcia, Munian – Aduriz
Rezerve: Arrizabalaga – Bóveda, San José, Iñaki Williams, Lekue, Merino, Aketxe
Antrenor: Jose Angel Ziganda

Dinamo: Penedo – Romera, Katiskas, Nedelcearu, St. Filip – Nascimento, Mahlangu – Hanca, Rivaldinho, Salomao – Nemec
Rezerve: Brănescu – Buzuladzici, Albin, Anton, Costache, Marici, Bumba
Antrenor: Cosmin Contra

Arbitru: Pavle Radovanovići / Asistenți: Veselin Radunović, Dragan Vujović / Rezervă: Predrag Radovanović (toți din Muntenegru)

 

 

-->
Previous Echipele de start pentru meciul cu Athletic
Next VIDEO Contra: ”Noi mai avem multe de învățat”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *