VIDEO Juniorul lui Dinamo care tocmai a marcat în Liga a 2-a: ”Visul meu e să-mi întrețin familia”


Dinamo are în propria pepinieră jucători foarte talentați, dar preferă să-i împrumute în loc să le ofere o șansă de a demonstra de ce sunt capabili pentru echipa mare. Un caz concret este Gabriel Răducan, care a marcat sezonul trecut 25 de goluri în turul sezonului pentru Dinamo U19, a fost luat de Mircea Rednic în cantonamentul de iarnă din Antalya, unde a suferit o accidentare foarte gravă.

În vară Eugen Neagoe nu i-a dat o șansă și a ajuns să fie împrumutat la Daco Getica, în Liga a 2-a, unde ieri a marcat golul victoriei în meciul cu CSM Reșița, terminat 1-0. La echipa care joacă în Colentina a mai evoluat și Liviu Gheorghe, un alt fotbalist care aparține de Dinamo.

”Fiecare gol e o bucurie pentru mine, mă ajută să cresc. Mi-am propus să marchez măcar 12 goluri aici, la Daco Getica. Nu știu când mă întorc la Dinamo. Când o să merit, sper să demonstrez aici că aș fi putut juca și la echipa mare a clubului unde m-am format.

Normal că am visat să fiu la Dinamo, dar dacă au ales să mă împrumute eu nu am ce să fac, o să joc, o să-mi fac treaba și sper să revin. Visul meu cel mai mare este să ajung să-mi întrețin familia din fotbal.

Fotbalistul meu preferat e Ronaldo, pentru că a plecat de jos și e muncitor. Și eu sunt muncitor și sper să ajung la un nivel înalt. Echipele mele preferate sunt din afară Real Madrid și de aici Dinamo.

E o situație urâtă, dar sper să-și revină, sigur o să-și revină. Am tot vorbit cu Geani Crețu, cu Lazăr. Sunt dezamăgiți dar toți trag ca să redreseze echipa și sigur vor reveni acolo sus”, a declarat Gabriel Răducan.

Citește și:

Ce a spus Hagi despre Cosmin Matei. Cum l-a convins

-->
Previous Un jucător care a evoluat sezonul trecut la Dinamo e golgheter într-un campionat din Europa
Next ULTIMA ORĂ Ce se întâmplă cu transferul lui Puljic

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *