Vârful echipei Under 17 a lui Dinamo, Gabriel Răducan, a vorbit despre ce a însemnat pentru el să fie declarat cel mai bun jucător al finalei Cupei României la această categorie de vârstă și a transmis un mesaj video suporterilor înainte de finala campionatului, care se va disputa mâine, 2 iunie, de la ora 13:00, pe stadionul Juventus, împotriva CS U Craiova Under 17.
-Ce-ar înseamna pentru voi să câștigați campionatul după ce săptămâna trecută ați Cupa României la această categorie de vârsta?
Un lucru foarte mare, nimeni nu a avut încredere în noi la început. Ne dorim foarte mult să câștigăm, să le demonstrăm tuturor că suntem buni. Am face eventul. Mi-aș dori să marchez din nou și poate ne va vedea cineva și voi avea o șansă să mă antrenez și cu echipa mare.
-Ce-ai simțit când ai primit vinerea trecută trofeul pentru cel mai bun jucător al finalei?
În primul rând am ajutat echipa și asta m-a făcut fericit, mai avem încă o finală. Am dus trofeul acasă și familia mea a fost foarte bucuroasă că eforturile pe care le fac pentru mine nu sunt în zadar.
-Antrenorul vostru, Sorin Bucuroaia, ce v-a spus înaintea acestui meci?
E un antrenor foarte bun, știe ce să ne spună mereu, nici nu ne mai trebuie să ne motiveze pentru meciul asta, totul vine de la sine.
-Unde visezi să ajungi?
În primul rând la Dinamo, să ajung la echipa mare, după aia undeva mai sus, în străinătate. Mi-aș dori în Spania, în Italia sau în Anglia.
-Echipa ta preferată?
Real Madrid.
-Și un jucător favorit?
Cristiano Ronaldo dar și Messi, nu ai cum să compari acești doi fotbaliști.
-De la Dinamo cine îți place?
Adam Nemec. Mi-ar plăcea să-i calc pe urme. Eu mi-aș dori să-l mai văd jucând, să nu plece nicăieri deocamdată. Ne-am întâlnit doar când am mai fost copil de mingi.
No Comment