VIDEO EXCLUSIV Mesajul lui Busuladzic pentru fanii dinamoviști


Mijlocașul lui Dinamo, Azer Busuladzic, a vândut astăzi tichete pentru partida cu FCSB, de luni, 1 mai, de la 20:30. DoarDinamo.ro a intrat cu el în casele de bilete și l-a invitat pe închizătorul alb-roșilor să transmită un mesaj pentru suporteri în limba română. Apoi el a acordat un interviu.

Sunteți pregătiți pentru derby?

Evident că suntem. Este un meci foarte important pentru că Dinamo nu a mai luat campionatul de mult timp. Este important pentru toată lumea, pentru noi, pentru fani, dacă vrem să câștigăm titlul trebuie să câștigăm acest meci așa că vom face tot posibilul să obținem victoria!

Crezi că Steaua are cele mai mari șanse la titlu?

Am pierdut două puncte stupid cu Craiova meciul trecut. Au mai rămas trei meciuri de jucat, cel mai important este să-i batem luni, apoi vom vedea ce se va întâmpla.

Ce se întâmplă cu tine de nu mai joci?

Știți bine, am luat două galbene și am fost suspendat acum patru meciuri. Este decizia antrenorului, el este un tehnician foarte bun, îi respect decizia, avem jucători foarte buni și toată lumea merită să joace.

Vrei să continui din vară la Dinamo?

Eu sunt fericit la Dinamo. Atmosfera și cum se comportă fanii cu mine mă fac să-mi doresc să rămân aici. Pentru mine cel mai important lucru este să câștig titluri. Așa că acum îmi doresc să câștig titlul cu Dinamo.

Cine va fi cel mai periculos din echipa Stelei?

Alibec, cu siguranță. Este un jucător bun așa că trebuie să fim foarte atenți la el. Chiar și în ultimul meci împotriva noastră a marcat un gol și a dat o pasă decisivă.

Ce așteptări ai de la fani?

Păi nu-i știți pe fanii noștri? Sunt cei mai buni din România! Cu siguranță vor face o atmosferă frumoasă de care lumea se va bucura. Și pentru asta oamenii obișnuiți vor veni să vadă meciul.

 

-->
Previous Romera: ”Am mai bătut Steaua și o vom mai repeta”
Next Poziție oficială a CS Dinamo după incidentul de la handbal masculin

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *