VIDEO Dorin Rotariu, titlu important în Belgia


Fostul jucător al lui Dinamo, Dorin Rotariu, face în sfârșit senzație în Belgia. Plecat în ultima zi de transferuri sub formă de împrumut un an la Mouscron, echipă antrenată de Mircea Rednic, are deja trei goluri în opt meciuri pentru belgieni.

Jucătorul de 22 de ani care a fost vândut iarna trecută pe 2,2 milioane de euro de Dinamo la Club Brugge, a fost premiat pentru cel mai frumos gol al lunii octombrie. Rotariu a marcat un gol superb în minutul 42 al meciului cu Genk.

”Sunt fericit să iau cu mine acasă trofeul pentru cel mai frumos gol al lunii octombrie. Mulţumesc tuturor care m-au votat”, a declarat Dorin Rotariu pe pagina personală de Facebook.

Rotariu a fost foarte dorit și de Ladislau Boloni la Antwerp, dar Mircea Rednic a fost mai convingător și a reușit să-l aducă pe Dorin sub comanda sa.

-->
Previous Giani Kiriță propune salvarea lui Dinamo
Next DECLARAȚIE A existat o perioadă mai neagră decât asta la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *