Victor Pițurcă, declarație care lasă loc de interpretări: ”Care ar fi problema?”


Fostul selecționer al României, Victor Pițurcă, a vorbit astăzi la Telekom Sport despre situația de la Dinamo și despre faptul că prietenul său, Eugen Neagoe, a fost instalat antrenor.

”Iată ce se întâmplă acum la Dinamo. Nu e atmosferă bună, e urâtă. Sigur, văd că suporterii nu au nimic cu el și am aflat și eu zilele astea din presă. Neagoe a jucat la Dinamo. Eu l-am avut 4-5 ani. E un lucru bun pentru el, pentru că dinamoviștii țin ca la ei să vină dinamoviști. Dar nu e ok ce se întâmplă, nu are liniște să pregătească acest campionat.

Pentru Neagoe e prima experiență de acest gen, iar rezultatele îl vor ajuta sau nu. Arma sa principală sunt transferurile pe care le poate face în acest moment. El nu este omul lui Giovanni Becali așa cum spun fanii. Nu a știut că acea mașină era a firmei lui Becali. Nu l-am văzut să vorbească vreodată cu Giovanni. Bine, și dacă ar fi așa, care ar fi problema? Nu văd niciun incovenient. Se face prea mult tam-tam pe astfel de teme.

Și eu am avut probleme cu suporterii. Chiar și cu ai mei, cu suporterii steliști. E de mai mult timp treaba asta, dar ea trebuie oprită. Educația din partea mass-media lasă de asemenea de dorit. Se întâmplă însă și în străinătate astfel de lucruri, nu trebuie să exagerăm”, a declarat Victor Pițurcă.

Citește și:

ULTIMA ORĂ Mesaj din partea PCH. Când va fi momentul adevărului

-->
Previous ULTIMA ORĂ Mesaj din partea PCH. Când va fi momentul adevărului
Next După Ziggy mai pleacă 3 jucători aduși de Rednic: ”E dezastru”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *