Veste TRĂZNET pentru Puljic și compania


De ce se temeau fotbaliștii lui Dinamo, n-au scăpat! Ei pot primi doar 75% din salariu mediu pe economie în România. Adică 2340 RON net, aproximativ 500 de euro, cât povestea astăzi Puljic.

Ordonanța prin care Executivul a încercat să sprijine companiile și angajații cât durează starea de urgență pe care a decretat-o președintele a fost modificată încă o dată. E schimbat și articolul care se referea la sportivi.

Șomajul tehnic nu mai e o opțiune, ei trebuie să formuleze cereri către AJPIS (Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială), o instituție care de obicei îi ajută pe sinistrați, pe oamenii aflați cu adevărat în situații economice dezastruoase.

Concluziile din noua formă a actului:

Sportivii beneficiază pe perioada stării de urgență de 75 la sută din salarii, dar nu mai mult de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea 6/2020. Adică nu mai mult de 75 la sută din 5.429 de lei.
Ordonanța nouă nu mai obligă cluburile să pună diferența până la 75 la sută din salariul real al sportivului, așa cum era într-o formă nepublicată a documentului, o versiune în care Guvernul corela situația fotbaliștilor cu Codul Muncii. S-a renunțat la legătura asta și sportivilor le rămâne doar să spere că nu-i vor abandona cluburile.

„Suplimentar față de indemnizația de 75 la sută din salariul mediu brut, au posibilitatea de a negocia cu structurile sportive plata altor indemnizații care să compenseze diminuarea salariilor”, stabilește Ordonanța.

Asta înseamnă că un club își mai poate plăti jucătorul dacă vrea. Dacă nu, fotbalistul rămâne cu 4.000 de lei brut lunar de la stat!

Indemnizația asta nu-i va fi plătită ca șomaj tehnic, ci sub forma de ajutor social! Ministerul Muncii a sesizat că sportivii nu achitau contribuții la șomaj, ca angajații obișnuiți cu contracte de muncă. Forma folosită în fotbal, contractele de activitate sportivă, conține o taxare foarte mică, salariul net e mai mic cu 10 la sută față de brut și nu prevede contribuția la asigurările sociale. La contractele de muncă, taxele sunt de 76 la sută.

Cum funcționează:

Cluburile suspendă temporar contractele jucătorilor.
Adună de la fotbaliști cereri și declarații pe proprie raspundere și le depune la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. AJPIS e o instituție la care apelează oameni fără contracte de muncă, aflați în situația de a solicita un ajutor social, dar și sinistrați sau alte persoane care au avut de suferit de pe urma unor dezastre naturale. AJPIS virează banii către cluburi și de acolo ajung la jucători.

Citește și:

Cîțu, situația României în presa străină. Românii nu știau asta

-->
Previous Puljic, dezvăluiri incredibile. Mesaj FERM pentru Negoiță: "Să-și aducă aminte"
Next Negoiță face banii de donație! Ce măsuri a luat la Dinamo plus un singur om a scăpat

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *