Veste mare primită de Dinamo de la FRF


Dinamo a primit o veste importantă de la FRF. Administratorul judiciar RTZ & Partners a reuşit să gestioneze excelent situaţia datoriilor de la club, iar Federaţia a încetat monitorizarea.

Deşi la nivel de rezultate lucrurile sunt din ce în ce mai grave, la nivel administrativ, Dinamo reuşeşte să facă paşi importanţi spre revenirea pe linia de plutire. Iar anunţul primit de dinamovişti de la FRF mai adaugă un pas în direcţia corectă.

FANATIK a aflat că FRF a încetat monitorizarea financiară referitoare la datoriile restante ale clubului Dinamo pentru sezonul 2021-2022. Astfel, Dinamo nu mai riscă nicio sancţiune după ce administratorul judiciar RTZ & Partners a reuşit să rezolve situaţia în timp util.

În acest sens, FRF a trimis o adresă către clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare prin care informează că au fost îndeplinite toate cerinţele de monitorizare şi că echipa nu va suferi nicio sancţiune din acest punct de vedere.

Decizia vine după ce administratorul judiciar RTZ & Partners a reuşit să întocmească şi să obţină validarea în instanţă planului de reorganizare de la Dinamo până la data limită de 30 noiembrie.

Dacă termenul limită ar fi fost depăşit, Dinamo risca să fie depunctată cu 9 puncte pentru datorii restante cluburilor de fotbal, angajaţilor şi autorităţilor (câte 3 puncte deduse pentru fiecare categorie).

Citește și:

Mircea Rednic, apărat de un dinamovist: ”Lucrurile sunt degenerate total”

-->
Previous Gabriel Torje, prima reacție după ce s-a scris că pleacă: ”Atât câștig”
Next Revenire importantă în lotul lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *