Veste mare pentru Dinamo. FRF a modificat criteriul


Veste mare pentru Dinamo înaintea barajului de menținere/promovare în Liga 1. FRF a modificat criteriul de departajare și precum în competițiile europene, golurile din deplasare nu vor mai avea valoare dublă!

Dinamo se va duela cu ocupanta locului 3 din Liga 2: U Cluj, Hermannstadt sau Petrolul Ploiești

Meciurile vor avea loc în dublă manșă, pe 22 și 29 mai.

FRF a introdus o regulă nouă pentru baraj: departajarea în caz de egalitate după cele două meciuri nu se va mai face după regula dublării golurilor marcate în deplasare.

„Regula de departajare pe baza golului marcat în deplasare la jocurile eliminatorii desfășurate în dublă manșă a fost abrogata în ședința Comitetului Executiv din 27 iunie 2021 (urmare a deciziei similare a UEFA).

Dacă scorul va fi egal și la finalul timpului regulamentar de joc din a doua manșă, atunci vor fi două reprize de prelungiri de câte 15 minute. Dacă egalitatea va persista, atunci se vor executa lovituri de departajare”, a transmis FRF, într-un răspuns pentru Gazeta Sporturilor.

Meciurile de baraj se vor disputa conform regulii U21, așa cum este ea reglementată pentru Liga 1. Astfel, echipele din Liga 2 vor putea să se adapteze și să folosească pe toată durata partidelor doar unul dintre jucătorii U21 și U19, pe care trebuie să-i aibă pe teren în campionat. Data tragerii la sorți nu a fost încă stabilită.

„Cred că la baraj șansele vor fi 50-50. Atmosfera e bună. Trebuie să aşteptăm barajul. E foarte dificil acum”, a declarat Dusan Uhrin. Antrenorul ceh face tactica lui Dinamo cu gândul la baraj.

 

Citește și:

Revenire importantă la Dinamo

-->
Previous Giani Kiriță poate reveni la Survivor
Next Programul DDB a virat o nouă sumă de bani

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.