Veste MARE PENTRU Dinamo: ”A plătit TOT”


Dinamoviștii pun mână de la mână să salveze clubul din Ștefan cel Mare. Și aici mă refer la fani care în luna ianuarie, după sărbători, fac eforturi financiare și cumpără bilete virtuale la un meci pe care-l văd la televizor. Ce gest mai mare de susținere, de iubire pentru o echipă de fotbal poate fi mai mare decât ăsta? Iar cei care nu au încredere încă în cei care conduc Program DDB și nu cotizează, să se gândească că acum poate clubul n-ar mai exista sau sigur ar avea în acest moment cel puțin 6 puncte penalizare.

”Câinii” au plătit din nou datoriile către foștii angajați și Dinamo e în afara oricărui pericol.

”ALTE PROBLEME REZOLVATE AZI DE DDB

<>, este titlul care deschide în acest moment Prosport.

<>, anunță și GSP.

Iar voi nici măcar n-ați tresărit, așa-i!? Pentru că voi știți că DDB e acolo!

Informăm pe această cale presa, singurul nostru aliat în lupta pe care o ducem, că pentru dinamoviști, astăzi nu este decât o zi de meci. Plățile la care fac referire cele două articole au fost deja efectuate, așa că Dinamo nu riscă penalități și nici depunctarea.

Banii au fost virați încă de ieri. Pentru că noi nu suntem ca cei care promit în fiecare zi că rezolvă ”mâine”…
Vorbim despre datoriile către Sebastian Moga și slovacul Kristian Kostrna, în valoare de 20.000, respectiv 8.000 €, PLUS ALTE LITIGII, cu foști angajați. DDB A PLĂTIT TOT CE ÎNSEMNA UN RISC PENTRU CLUB ÎN ACEST MOMENT!

NE FACEM TREABA, CÂINILOR! ÎMPREUNĂ SUNTEM O FORȚĂ ȘI DĂM TOTUL PENTRU DINAMO!
Mulțumim tuturor pentru implicare, mai avem un pic și răsturnăm Arena Națională!
Au “dispărut” aproape 25.000 de bilete și nu ne oprim până nu umplem Arena. Pentru că în vocabularul nostru NU EXISTĂ CUVÂNTUL “EȘEC”.

HAIDEȚI PE ELE, FRAȚILOR!
https://www.bilete.ro/…/fc-dinamo-fc-chindia…/
Dacă luăm fiecare câte 2-3 bilete, sau câte poate fiecare, reușim o performanță fără precedent. Două bilete înseamnă 11 lei.
BAFTĂ DISEARĂ BĂIEȚILOR!”, se arată pe Peluza Cătălin Hîldan.

Citește și:

ROMÂNIA FRUMOASĂ O supercompetiție în Valea Jiului, la început de vară

Previous Zi importantă la Dinamo. Poate fi amendată și depunctată
Next Povestea lui Mihai Eșanu, portarul care va apăra diseară: ”E mai bun decât Mejias și Rene la un loc”

1 Comment

  1. Avatar
    ianuarie 13, 2021
    Răspunde

    D-le Răduță ,azi Eșanu ,merită aprecierile noastre ptr intervenții și sper ca pe viitor copii crescuți în ACADEMIE la Dinamo cei mai talentați să fie monitorizați și promovați atent ptr ca spiritul lui DINAMO să nu dispară ,s-a văzut și azi fără prea multe vedete costisitoare ,printr-o mobilizare exemplară se pot obține rezultate decente ,iar jucătorii mai experimentați pot fi exemplul pozitiv ptr tineri ! Încă o dată felicitări tuturor ptr dăruire și respectul față de club și suporteri ! FORTZA DINAMO !!!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *