Veste MARE, încă 2 datorii achitate: ”Dragostea fanilor pentru club nu are preț, nu poate fi vândută!”


Dinamo va întâlni diseară, de la ora 20:00, Dunărea Călărași. Meciul din sferturile Cupei României se va juca pe un teren greu, dar rămâne de văzut ce echipă va fi avantajată de acest aspect. Vremea va însă una foarte bună, se anunță 8 grade și cer senin.

Astăzi, într-un comunicat oficial al clubului Dinamo s-a anunțat că reprezentanții Centrului de Copii și Juniori din cadrul clubului Dinamo București, antrenori principali, componenți ai staff-ului tehnic, medical și administrativ, au primit drepturile financiare pentru anul 2020. De asemenea, într-un interviu pentru www.fcdinamo.ro, antrenorul principal al juniorilor sub 19 ani, Gheorghe Mihali vorbește despre efortul suporterilor dinamoviști. Dar și despre situația dificilă a echipei într-un sezon de criză.

– Domnule Mihali, mai credeați că suporterii vor reuși să aducă salariile la zi la Centrul de Copii și Juniori? Au fost 5 sau chiar 6 luni de salarii restante…

– Eu sunt un dinamovist convins, dincolo de faptul că acum sunt principal la U19. Am jucat aici, am câștigat trofee, am antrenat prima echipă, fiind secundul lui Dorinel Munteanu, al lui Mihalcea în plină pandemie și cunosc foarte bine ce înseamnă performanța și spiritul Dinamo. De vreun an de zile, din primăvara anului trecut când s-a oprit fotbalul, am crezut în această nebunie a suporterilor. Ei sunt singurii care s-au zbătut pentru a ține clubul în viață. Spaniolii nu au luat în calcul iubirea suporterilor pentru Dinamo. Dragostea fanilor pentru club nu are preț, nu poate fi vândută!

– Revenim la fotbal. Dinamo U19 este la jumătatea clasamentului, ce urmează pentru echipă în acest retur în Liga Elitelor?

– Haideți să lămurim acest subiect pentru că mulți dinamoviști au fost induși în eroare de către foștii conducători ai Academiei! Juniorii sub 19 ani au avut rezultate importante în Liga Elitelor pentru că, în sezoanele trecute, nu exista echipa secundă a clubului. O dată cu reînființarea echipei Dinamo 2 am rămas în fiecare etapă fără cei mai talentați juniori. Eu îi antrenam, ciclul normal de pregătire săptămânal, iar cei mai în formă au jucat la Dinamo 2, în Liga 3, aceasta a fost strategia clubului. Ne-am confruntat cu o criză reală de efectiv. Nu pot să mă bat cu Hagi sau cu FCSB doar cu 5, 6 jucători, am completat de multe ori foaia de joc cu copii de 16 sau 17 ani, de la Augustin.

– În concluzie, obiectivul rămâne formarea juniorilor pentru Dinamo 2 sau pentru prima echipă?

– Nu putem să ne propunem alte obiective în această criză de efectiv! Îmi doresc să formăm cât mai mulți jucători pentru Dinamo 2, pentru prima echipă. Nu uitați că Antonio Bordușanu a debutat câteva minute la prima echipă, etapa trecută. Are 16 ani și jumătate, mai sunt și alți juniori de perspectivă în cadrul Academiei noastre. Discut zilnic cu Emil Ursu (antrenor Dinamo 2), cu Ionel Augustin (antrenor Dinamo U17), împreună analizăm evoluțiile jucătorilor tineri pentru a lua cele mai bune decizii în formarea și instruirea acestor copii. Sper ca jucătorii tineri intrați în programul de pregătire de la Săftica, cu prima echipă, să nu mai fie lăsați prin tribune, în hibernare, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Să coboare la Dinamo 2, să joace, doar așa pot emite pretenții pentru tricoul sfânt al lui Dinamo!

Citește și:

Mario Nicolae, luat la rost: „Știu eu cine este”

Previous Florin Prunea: ”Erau mereu la Bălănescu în birou” Despre Dinamo: ”Ferească Dumnezeu”
Next Mircea Lucescu chiar se implică la Dinamo. Anunț de ultimă oră

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *