Veste importantă pentru dinamoviști: ”Se vor plăti”


Dinamoviștii au făcut astăzi primul transfer sub patronat spaniol, dar jucătorii au probleme mari financiare. Sunt neplătiți de 2 luni și jumătate, iar 2 luni au încasat doar cei 500 de euro de la stat cât a fost șomajul tehnic.

Dorin Șerdean, cel care va avea foarte curând o funcție oficială la Dinamo, a promis că se vor plăti salariile în cel mai scurt timp.

”Din capul locului, vreau să clarificăm că eu nu am nicio poziție oficială în club. Și nici nu am fost abilitat să vorbesc în numele clubului Dinamo. Eu doar am oferit declarații prin care informam opinia publică vizavi de preluarea clubului.

Vizavi de partea tehnică și sportivă se ocupă noul director tehnic, Rufo Collado. Acum, așteptăm să se finalizeze auditul clubului, probabil în următoarele 10-14 zile. Este vorba de auditul pe ultimele luni. Domnul Cortacero a venit cu un avocat, a făcut analizele economice, juridice, așteaptă să primească documentele respective pentru ca Dinamo să înceapă plata datoriilor. Au tot fost amânări la amânări, contracte mai vechi.

Citește și:

Burleanu a explicat ce șanse au dinamoviștii să înființeze echipa a doua

Previous Burleanu a explicat ce șanse au dinamoviștii să înființeze echipa a doua
Next Budescu poate câștiga o avere dacă vine la Dinamo. Înțelegere cu Ioan Niculae

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *