--> -->

Veste excelentă. Au venit banii pentru jucători


-->

Dinamoviștii chiar reușesc să facă minuni într-un timp extrem de scurt. Pentru prima dată după multi ani, fotbaliștii sunt cu banii la zi.

„DUPĂ ANI DE ZILE, SALARIILE SUNT PLĂTITE LA ZI!

Ceea ce Negoiță nu era în stare, ceea ce săpașii nici nu și-au propus vreodată, ceea ce cluburile susținute de primării nu reușesc, au reușit SUPORTERII lui DINAMO!

La jumătatea lui februarie, jucătorii lui Dinamo și-au primit banii pe luna ianuarie!

Pentru lumea fotbalului de la noi, acest lucru este ceva neobișnuit. În Liga 1, probabil mai sunt doar două cluburi unde salariile pe ianuarie sunt achitate. Nu e deloc comod să rupem ritmul marilor stăpâni din fotbal.
Faptul că demonstrăm că un club poate fi ținut de suporteri, deranjează. Nu degeaba vom auzi în fiecare zi pe câte unul care ne va prooroci sfârșitul.

Dinamovistule pensionar, care le ceri nepoților să te învețe să mânuiești telefonul doar pentru a cumpăra bilete, ASTA ȚI SE DATOREAZĂ ȚIE!

Câine tânăr, care pui deoparte banii cu care alții se distrează, doar pentru a-ți plăti cotizația, AICI ESTE ȘI MERITUL TĂU!

Fiul meu, care ți-ai spart pușculița pentru Dinamo și mi-ai cerut să-ți fac card, EȘTI ȘI TU AICI!

FRATELE MEU care încă mai stai pe gânduri, VINO ȘI TU în www.programddb.ro, CA SĂ SALVĂM CEEA CE IUBIM!

Și ca să arătăm că NU NE OPRIM, tocmai am lansat un nou sondaj pe platforma DDB, pentru următorul milion de lei pe care intenționăm să-l virăm în club, pentru a reduce din datoriile pentru licență, pentru a plăti salarii și alte cheltuieli”, se arată pe Peluza Cătălin Hîldan.

Citește și:

Ludovic Orban de partea bugetarilor: ”Sporuri care să fie bine justificate”

Previous Jucatorii au primit o veste MARE
Next O altă eră. Era NORMALITĂȚII

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *