Veste bună: „Se va salva fără baraj”


Florin Prunea, fostul mare portar al lui Dinamo și al echipei naționale, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre situația de la Dinamo, după victoria cu Chindia Târgoviște.

După revenirea lui Dusan Uhrin pe banca tehnică a lui Dinamo, Florin Prunea a remarcat schimbările și este convins că echipa se va salva de la retrogradare fără a juca vreun baraj.

„La Dinamo se vede, e clar că lucrurile s-au îmbunătățit. Se vede plecând din poartă. L-ați văzut pe ăsta mic (n.r. Mihai Eșanu) ce bine apără? Uite că odată și cu schimbarea antrenorului de portari l-au pus pe picioare și apără ceas.

Nu numai asta. Uită-te la linia de fund, Dinamo nu primește goluri de trei meciuri. Aici se vede mâna antrenorilor și a colaboratorilor lui. (n.r. Deci îți place Uhrin) Eu l-am adus în România, la Dinamo. Plecând de la mijloc în față, Dinamo are jucători cu care poate să bată orice echipă din Liga 1. Nu erau bine din punct de vedere fizic. Acum, echipa poate să alerge.

Au un meci de șase puncte cu Craiova. Dacă Dinamo câștigă, are șanse foarte mari să scape de baraj. Joacă la Mioveni și joacă după aceea cele două meciuri, unul după altul, cu Clinceni și Mediaș. Eu cred că și cu patru puncte din aceste două jocuri, cu Craiova și cu Mioveni, Dinamo poate să scape de baraj”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

Citește și:

Borja Valle, de la Dinamo la vale!

-->
Previous Când începe demolarea stadionului Dinamo
Next PCH le răspunde oltenilor: "Le e frică"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.