Vestea așteptată de toți fanii


Aflată într-o situație dificilă în campionat, acolo unde va juca barajul de rămânere în Liga 1, Dinamo este pregătită să își obțină licența pentru sezonul viitor.

Alb-roșii sunt programați marți, 10 mai, pentru a-și prezenta proiectul pentru sezonul viitor care să le dea licența pentru Liga 1 și să le permită „câinilor” să continue și anul viitor în campionat dacă vor învinge la baraj.

Din informațiile GSP.ro, oficialii lui Dinamo nu au nicio emoție în privința obținerii licenței. Aceștia vor afla verdictul pe 20 de mai de la Comisia de Licențiere.

Dacă dosarul lui Dinamo nu va fi acceptat, atunci alb-roșii se pot adresa Comisiei de Apel până pe 30 mai.

Rămâne Mureșan?

Obținerea licenței ar putea însemna și despărțirea de Iuliu Mureșan, administratorul special al lui Dinamo.

Absent în ultima vreme din spațiul public, Mureșan a lăsat de înțeles că va părăsi „haita” după ce echipa va obține licența pentru sezonul 2022/23.

„Și eu sunt vinovat pentru lipsa rezultatelor de la Dinamo. Am vrut să plec, chiar și recent, dar mă împiedică un lucru. Eu nu pot să-mi deleg semnătura. Am vrut să-mi dau demisia, dar dura ceva timp. Așa că sunt obligat să stau să asigur din punct de vedere administrativ obținerea licenței.

În mod normal, nu mai rămân după finalul sezonului. Dar acum lucrez la licență. E o condiție obligatorie să luăm licența, trebuie să depunem toate actele până la finalul acestei luni. Suntem în regulă. Eu zic că sigur luăm licența, apoi e posibil să plec”, a declarat Mureșan la acea vreme.

Citește și:

Jill Biden: ”Poporul român e extraordinar”

-->
Previous Prima mutare pentru sezonul viitor
Next Ce se întâmplă mereu la început de mai

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.