Vânzoleală în lumea antrenorilor în România! Mutări oficializate. Și cum ar fi un duel Rednic – Dică?!


Dinamo are un antrenor, Mircea Rednic, care ocazional e și manager, și acționar. ”Câinii” speră să se bată la play-off și apoi la titlu în 2020, aceasta este dorința ”Puriului” ce vrea să mai facă niște transferuri cu care într-adevăr să-și ducă planurile spre îndeplinire.

Astăzi, s-au oficializat două mutări în perspectiva ediției viitoare. Flavius Stoican și-a anunțat demisia de la Poli Iași și, chiar dacă va mai sta pe bancă vineri la ultima etapă din Copou contra Botoșaniului, va fi o misiunea ușoară pentru trupa lui Liviu Ciobotariu, la un punct acum în spatele dinamoviștilor. În prima parte a zilei Sepsi Sfântu Gheorghe l-a numit antrenor principal pe Laszlo Csaba. Ultima oară la Dundee United, Csaba a lucrat în sezonul 2004-2005 cu Lothar Matthaus la naționala Ungariei, iar în perioada 2006-2008 a pregătit reprezentativa din Uganda.

Dar cea mai tare veste a fost oferită de Gigi Becali, care a lăsat să se înțeleagă la Digi Sport că ia în calcul readucerea lui Nicolae Dică: ”Dacă nu vine Edi, poate să vină Dică iar. Se pune la punct cu partea de pregătire fizică a echipei. Nu e nicio glumă! De ce să fie? Pe cuvântul meu!”.

Citește și:

DEZVĂLUIRE Șumudică, ofertă de la Dinamo: ”Atât câștigam”

Previous Un titular a plecat deja. Alte trei probleme de lot
Next Asta chiar e bună! Pe cine a propus Stoican după ce și-a dat demisia

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *