Valentin Lazăr: „N-au contat banii”


Valentin Lazăr a semnat cu Dinamo pentru un sezon. Atacantul a revenit alături de „câini” şi a vorbit pentru FANATIK despre situaţia de la echipă şi obiectivele din sezonul care stă să înceapă.

Valentin Lazăr s-a întors alături de “câini” şi a semnat un contract valabil un an cu Dinamo. Atacantul a spus pentru FANATIK că nu are pretenţii, spunând că a fost decizia lui să vină să ajute, fiind de acord cu orice salariu i-ar fi oferit conducerea:

“Am semnat cu Dinamo pe un an de zile. O să am contract sezonul acesta. Am prins perioade şi mult mai bune şi mai puţin bune. Acum este un alt nivel. Este Liga 2, sunt mulţi jucători din academie care trebuie să crească, să prindă meciuri în picioare ca să poată merge mai sus.

Referitor la cum am ajuns eu la Dinamo, a fost iniţiativa mea să vin să ajut. Oamenii mi-au propus un salariu, am acceptat din prima, n-a contat. Şi dacă îmi propuneau mai puţin, veneam. Am vrut să ajut.

Am 32 de ani, nu am nicio accidentare, până în ziua de azi nu am avut nici măcar o întindere, mă simt în formă fizică ok şi am zis că pot să ajut. Cred că pot juca la acest nivel”, a spus fotbalistul pentru FANATIK.

„Ne batem sus la play-off”

“Încercăm să ne organizăm. Suntem 4-5-6 jucători cu experienţă, să facem un nucleu şi să încercăm să ne batem sus la play-off şi, în funcţie de condiţiile care vor fi la club, să ne propunem şi altceva.

Nu ştiu cine va veni la echipă. Eu am 10 zile de pregătire la echipă, încercăm să ne punem la punct cu pregătirea fizică. În meciurile cu Chiajna şi Slobozia s-au dat şanse tuturor jucătorilor, inclusiv celor de 16-17 ani.

Probabil de aia a fost rezultatul destul de mare cu Slobozia. Când vom intra în ultimele două săptămâni de pregătire, se va cristaliza o echipă de start şi nu vor mai fi aceste rezultate.

În primul rând, la Săftica terenul de antrenament este foarte bun. Avem apă plată la jumate, curge apa la duş (râde). Singura chestie este că sunt doi-trei jucători care stau la Săftica şi nu au bucătar. Dar cred că se vor îndrepta şi aceste lucruri.

Cred că mai sunt discuţii cu unii jucători. Mi-ar plăcea să vină şi să ajute Dinamo, să accepte plafonul salarial de liga secundă. Eu cred că o să mai vină jucători, pentru că Dinamo încă atrage, în ciuda problemelor.

Sunt multe echipe care au probleme, care nu au adus jucători. Pe de altă parte, sunt şi echipe puternice, care au făcut multe transferuri, dar va fi greu să omogenizeze. Cred că lupta la play-off va fi strânsă.

Au promovat echipe bune, de tradiţie. Momentan nu am vorbit de obiectiv, o să vedem când se va concretiza lotul, ce condiţii vom avea şi la începutul campionatului vom vedea ce putem să facem. Chiar dacă începe campionatul pe 6 august, până în septembrie mai pot veni jucători”, a conchis Lazăr.

Citește și:

Transferul lui Rici Grigore în impas?! Chestiune de ore

Previous Când a fost convocată AGA la Dinamo
Next La ce capitol a evoluat Dinamo în ultimul an

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *