Eliminarea lui Reda Jaadi a născut controverse. Mijlocașul a încasat al doilea cartonaș galben și, automat, pe cel roșu în minutul 61 la o fază la care și pe reluările TV se vede că el este cel faultat de către Laurențiu Rus și nu invers. Belgianul a fost și el stupefiat de decizia arbitrului Andrei Chivulete. Mai mult, au fost oameni din fotbalul românesc care i-au luat apărarea.
Unul dintre ei, Gabi Balint, a avut o propunere, i-am spune inedită, în studioul Digi Sport: ”După asemenea fază, aș zice că lui Jaadi ar trebui să i se șteargă al doilea ”galben”, fiindcă n-a faultat. Sunt prea multe simulări. Nici nu știu dacă Reda îl atinge pe Rus, iar acesta din urmă se zvârcolește…”. Prezent lângă Balint, Ianis Zicu s-a amuzat pe seama situației: ”Se zvârcolește parcă e Bruce Lee”.
Citește și:

No Comment