Un portughez, pe lista lui Dinamo


Dinamo nu a reușit decât un singur transfer în această iarnă, dar este în negocieri intense pentru a întări lotul. Următorul jucător aflat pe lista „câinilor” este extrema Frederic Maciel (30 de ani), legitimat în acest moment la Oțelul Galați.

Sursele iAMsport.ro au dezvăluit că fotbalistul portughez este pe radarul lui Dinamo. Acesta mai are contract cu Oțelul până la vară și este liber, în acest moment, să negocieze cu orice echipă.

Chiar și așa, există șanse bune ca Maciel să ajungă la Dinamo încă din această iarnă. Din informațiile noastre, la 15 ianuarie se vor împlini 3 luni de când portughezul nu și-a mai primit salariul, iar acesta și-ar putea rezilia astfel înțelegerea cu formația gălățeană, conform regulamentelor FRF. Fotbalistul poate face apel la comisii și, dacă nu își primește banii în termen de 15 zile, va deveni liber de contract.

Totuși, acest scenariu presupune ca Maciel să rateze pregătirea de iarnă cu Dinamo, iar „câinii” nu sunt mulțumiți de această variantă. Sursele noastre susțin că Dinamo e gata să achite în jur de 100.000 de euro ca să-l aducă pe portughez înainte de 15 ianuarie, pentru a se alătura cantonamentului lui Zeljko Kopic.

Citește și:

Discuție Marcel Ciolacu – Crin Antonescu, după ce ultimul „și-a suspendat candidatura”

Previous Andrei Nicolescu, mesaj pentru Gigi Becali
Next Fundașul lui Dinamo pleacă la echipa lui Rednic

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *