Un oficial dinamovist CONFIRMĂ: ”E posibil să fie vândut clubul!”


Informația că Ionuț Negoiță vrea să vândă Dinamo, pachetul majoritar de acțiuni sau o parte din el, nu este nouă, chiar finanțatorul declarând-o public de mai multe ori. Vizavi de ultima ”bombă”, cum că niște investitori britanici sunt interesați de a prelua clubul din Ștefan cel Mare, a discutat în această seară la Digi Sport și directorul sportiv al formației, Ionel Dănciulescu.

”E posibil ca Dinamo să fie vândută, mai ales că domnul Negoiță a declarat în nenumărate rânduri că vrea să cedeze clubul. Nu știu nimic mai mult”, a mărturisit oficialul roș-albilor.

Fostul fotbalist a precizat și despre susținerea clubului din Ștefan cel Mare în proximele alegeri de la FRF:

”Dinamo îl susține pe Ionuț Lupescu, dar dacă lucrurile dezvăluite de Răzvan Burleanu sunt adevărate, nu reprezintă fapte pozitive pentru Ionuț. Dacă s-au ținut sub preș aceste fapte, înseamnă că Federația a trăit în minciună până acum. Eu, personal, am încredere în Ionuț Lupescu! Din punctul meu de vedere, actuala conducere a FRF e mult mai vinovată pentru că a ținut ascunse aceste fapte”.

-->
Previous Ce-a simțit Torje când a dat piept cu Cristiano Ronaldo! Reacție MONDIALĂ a lui Gabi
Next Părerea unui om INTERESAT să preia Dinamo: ”5 milioane de euro e puțin”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *