Veste teribilă pentru Dinamo! Conform Fanatik, „câinii” au pierdut la TAS procesul cu fundașul englez Jordan Mustoe.
Jordan Mustoe, fost jucător la Dinamo în perioada ianuarie – martie 2019, a câștigat, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), procesul intentat formației din „Ștefan cel Mare”, după ce aceasta i-ar fi falsificat semnătura.
Fotbalistul englez, în vârstă de 30 de ani, a fost adus la Dinamo, în ianuarie 2019, de Mircea Rednic. Însă, șederea acestuia în „Ștefan cel Mare” a fost una de scurtă durată, din cauza evoluțiilor nesatisfăcătoare.
Două luni mai târziu, în martie 2019, Jordan Mustoe a fost dat afară de la Dinamo. Acesta a apucat să bifeze doar trei partide în tricoul roș-alb, dar nu a reușit să-l impresioneze pe antrenorul Mircea Rednic.
Jordan Mustoe a dat-o în judecată pe Dinamo, la TAS, pentru că formația bucureșteană i-ar fi falsificat semnătura în momentul rezilierii. Potrivit informațiilor FANATIK, Dinamo a pierdut litigiul, astfel că va fi trebui să-i achite 50.000 de euro fotbalistului englez. Vestea este una foarte grea pentru Dinamo, având în vedere problemele finaciare pe care clubul le are.
„Am colaborat cu Dinamo și, de fiecare dată când colaborez cu ei, apar problemele. Am semnat cu Jordan Mustoe în 2019. Am plecat cu el tot în scandal, am ajuns la TAS.
El a semnat un contract pe doi ani și a fost dat afară cu semnătura falsificată, așa că mi se pare normal ceea ce Jordan a trebuit să facă”, declara, în luna mai, pentru GSP, Laurette Nogo, impresara care a contribuit la transferul lui Mustoe la Dinamo.
Citește și:

No Comment