Un mare rival critică atitudinea jucătorilor


O mare parte dintre oamenii de fotbal le-au luat apărarea jucătorilor dinamoviști și îi compătimesc pentru salariile neachitate. Ilie Dumitrescu, un rival de moarte al „câinilor”, dar întotdeauna imparțial atunci când este pus să-și dea cu părerea, îi ceartă pe fotbaliștii lui Dinamo.

”Într-o săptămână începe campionatul, ei nu au nici oferte, ce speră? Să meargă la golf? Trebuie să înțeleagă că vor fi plătiți la termen în insolvență. Li se va da ceva și din trecut, un procent. Dar, ai siguranța salariului la zi. După care poți demonstra, că dacă ești fotbalist, poți face și performanță”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.

„Eu am avut problema asta la AEK Atena. Erau neplătiți de 8 luni, erau probleme mari atunci, nu era apă caldă, dar aveam echipament, aveam tot ce ne trebuia ca să ne antrenăm. Am intrat în vestiar și le-am zis: «Băieți, știți să faceți și altceva, aveți și alt job, puteți să faceți altceva peste noapte? Știu că e complicat, greu, și eu sunt în aceeași situație. Tu ești la echipa națională. Ce faci dacă nu te ridici la un nivel foarte bun? Dacă nu demonstrezi». Și 6 jucători din acel lot au câștigat Campionatul European. Plus că și echipa a ajuns între primele 3, 4 din Grecia.

Revenind la Dinamo, dacă aveau oferte, ei puteau să-și depună memorii demult și erau jucători liberi. Sunt câțiva jucători, Fabbrini, Sorescu, Anton, atractivi pentru alte echipe. Dar eu nu o să înțeleg niciodată atitudinea asta legată de antrenament. Te poți accidenta și la 5 contra 2, te poți accidenta și la miuță, și la tenis cu piciorul. Trebuie să schimbe atitudinea. De aici vei avea salariul plătit.” – Ilie Dumitrescu, pentru sursa citată.

Ilie Dumitrescu nu este singurul rival care vorbește despre Dinamo.

„E complicat ca un club ca Dinamo să se afle în situaţia asta. Un plus pentru fani că susţin clubul şi tot este pe linia de plutire, sper să se găsească cineva să investească şi să-l îndepărteze pe Cortacero şi să ia clubul înapoi pentru că e un club istoric. Avem nevoie, fotbalul românesc are nevoie de Dinamo”, a declarat Costel Gâlcă, pentru Telekom Sport.

Citește și:

Lecție de la Flavia Groșan despre virus: ”Cu cât îl vom batjocori mai tare, cu atât va fi mai agresiv”

-->
Previous OFICIAL Schimbări importante la Dinamo. Mesajul lui Mureșan
Next VIDEO Dusan Uhrin, momente de neuitat la Cupa DDB

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *