Un jucător vrea să cumpere Dinamo: ”M-aș bate an de an la titlu”


-->
Ionuț Negoiță a găsit cumpărător în propria curte. Căpitanul Dan Nistor vrea să cumpere Dinamo. Doar că deocamdată nu are bani. Liderul ”câinilor a explicat și de ce nu crede că se va face stadionul și ce probleme mari au când joacă pe arena din Ștefan cel Mare.

”Să vă zic sincer, chiar acum câteva zile, în autocar, le spuneam la băieți că dacă aş avea 20 de milioane de euro în cont aș investi la Dinamo. Din păcate, nu am. La ce club e Dinamo și ce tradiție are acest club, cu acești suporteri, m-aș bate an de an la titlu și la cupele europene.

Nu știu să vă spun acest lucru pentru că nu știu ce buget are Dinamo, nu știu nici ce datorii sunt. Vreo 5,5 milioane să cumperi clubul și să plătești datoriile, cred că cu vreo 14 milioane de euro ai câștiga 100% campionatul an de an.

Să fi avut un stadion ca la Craiova și să se fi creat o emulație ca acolo, era altceva. Dar din păcate nu avem acest stadion. Să sperăm că se va face acest stadion. Eu așa zic, poate o să primesc înjurături, dar nu cred că se va face. Nu știu de ce, dar cu siguranță nu se va face. Celelalte stadioane deja se construiesc, al nostru nici măcar nu s-a dărâmat. Eu cred că va fi foarte greu să se facă un stadion, așa cred eu.

Este foarte greu. Poate ați mai fost și dumneavoastră pe la vestiare și ați văzut cum e. Gazonul într-adevăr, este foarte bun. Dar vestiarele practic cad pe noi, nici apă caldă nu mai avem. Câteodată vine caldă, câteodată rece, e foarte vechi stadionul. Ne trebuie o casă nouă, suporterii vor veni în număr foarte mare, cu un nou stadion cu siguranță vor veni 7.000-10.000 de suporteri la fiecare meci, 100%. E foarte mare distanța dintre pistă și gazon și de aceea mulți preferă să vadă meciurile din fața televizorului”, a declarat Dan Nistor pentru Fanatik.

Previous Filip Mrzljak, primele declarații ca jucător al lui Dinamo
Next LIVEVIDEO Aici se joacă al doilea amical de la ora 20:00. Echipa de start

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *