Un jucător important, în negocieri cu o formație de play-off?


După ce s-a salvat de la retrogradare, Dinamo începe să se despartă de foarte mulți jucători, o parte dintre ei chiar fotbaliști de bază pentru formația din „Ștefan cel Mare”.

ProSport scrie astăzi că Filip Mrzljak este în discuții cu Gaz Metan Mediaș, club care este foarte aproape să își rezolve problemele financiare care au afectat din plin evoluțiile din sezonul recent încheiat.

Medieșenii se pregătesc să dispună de un buget substanțial pentru stagiunea viitoare, astfel că doresc cu tot dinadinsul să formeze un nou lot compact, după plecările în masă produse la 30 iunie, atunci când multor jucători le-au expirat contractele.

Fundașul de origine croată nu mai are contract în acest moment cu Dinamo. Chiar dacă oficialii „câinilor” și-ar dori să prelungească înțelegerea cu acesta, fotbalistul caută acum un club stabil după situațiile grele peste care a trebuit să treacă, la formația din „Ștefan cel Mare”.

Citește și:

Simona Halep, adversară în primul tur al turneului de la Praga

Previous Giani Kiriță se teme pentru Dinamo: ”Se anunță”
Next Dinamo riscă colapsul financiar. Detalii importante EXCLUSIV

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *