Un fost secund aproape de a prelua Tottenham


Giovanni Vio (69 de ani), fostul secund al lui Dinamo din perioada Walter Zenga, este aproape să semneze un contract cu Tottehnam Hotspur, formație din nordul Londrei care îl dorește la insistențele antrenorului Antonio Conte.

Cunoscut în lumea fotbalului și drept „Gianni”, Giovanni Vio este un specialist al fazelor fixe și a colaborat inclusiv cu naționala Italiei, contribuind la câștigarea ultimului Campionat European.

Giovanni „Gianni” Vio, fost secund la Dinamo, este dorit insistent la Tottenham Hotspur și în zilele următoare ar putea semna contractul.

„Gianni” s-a afirmat pentru prima oară sub comanda lui Walter Zenga, alături de care a lucrat în „Ștefan cel Mare” în sezonul 2007 – 2008. Ulterior, el l-a însoțit pe tehnicianul italian și la alte echipe, precum Catania, Palermo sau Cagliari. Doar că, între timp, a devenit o adevărată vedetă pentru tehnicile sale unice și a scris chiar și o carte.

El a fost cooptat inclusiv în staff-ul lui Roberto Mancini de la naționala Italiei, alături de care a colaborat în vederea Campionatului European din 2020, pe care „Squadra Azzura” l-a câștigat.

Presa din Anglia susține acum că de serviciile lui Giovanni Vio se interesează insistent Tottenham Hotspur. Șefii echipei londoneze au fost convinși de Antonio Conte să realizeze mutarea, iar în zilele următoare s-ar putea semna actele:

„Clubul din nordul Londrei este în discuții avansate cu specialistul italian.

Vio a studiat mai bine de 20 de ani felul în care pot fi executate loviturile libere, a publicat un site și apoi o carte cu descoperirile sale și așa i-a atras atenția fostului portar Walter Zenga.

La Catania a căpătat porecla de „Micul vrăjitor”: 17 din cele 44 de goluri ale echipei au venit din schemele lui tactice, iar echipa a scăpat de retrogradare”, a notat Football London.

De-a lungul carierei, specialistul în lovituri libere a colaborat și cu două formații din Anglia, respectiv Brentford și Leeds, ambele aflate în Premier League.

Italienii de la Tuttomercatoweb au confirmat și ei negocierile avansate dintre Giovanni Vio și Tottenham Hotspur:

„Magicianul Italiei de la Euro, unul dintre marii tacticieni ai loviturilor libere, Gianni Vio este aproape de Spurs. El s-a numărat printre armele secrete care au dus la victoria naționalei lui Roberto Mancini la Campionatul European”, au scris și jurnaliștii italieni de la Tuttomercatoweb.

Citește și:

Delta secretă din Oltenia. A fost refăcută

Previous Când încep lucrările la noul stadion
Next Dinamo pregătește 3 transferuri bombă

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *