Un fost jucător de la FCSB, aproape de Dinamo


Mijlocașul albanez Kamer Qaka (26 de ani) a fost aproape să vină la Dinamo, dar a ales Ungaria, la dorința soției sale.

„Câinii” au fost în discuții pentru transferul mijlocașului central Kamer Qaka, 26 de ani, fostul elev al lui Flavius Stoican de la Poli Iași. Antrenorul îl cunoștea foarte bine din perioada petrecută în Copou, oficialii bucureștenilor au fost de acord cu mutarea, însă afacerea a picat, iar în acest moment fotbalistul se îndreaptă spre Budapesta!

Un factor decisiv a fost soția jucătorului, care a dorit ca familia să meargă în Ungaria, acolo unde Qaka va semna cu Mezőkövesd, locul 6 în prima divizie. Părțile au ajuns la un acord, iar Kamer va semna mâine noul angajament.

Oficialii lui Dinamo au confirmat pentru GSP.ro că au purtat tratative cu albanezul, doar că acesta a declinat propunerea bucureștenilor. Roș-albii se vor reorienta acum spre un alt fotbalist.

Qaka a jucat și la FCSB, și la CSU Craiova, iar ultima oară a fost la Shkendija Tetovo, în prima ligă din Macedonia de Nord.

„Voi semna în Ungaria, acum plec acolo. A contat opinia soției. Am vorbit cu Flavius Stoican, mi-ar fi plăcut să merg la Dinamo pentru el, sincer vă spun. Dar a venit varianta maghiară, iar soția a considerat că este mai bine pentru familie acolo”, a explicat pentru GSP.ro albanezul, cu 4 selecții pentru naționala sa.

Citește și:

Un fost președinte de la Dinamo îl face praf pe Mureșan

-->
Previous Un fost președinte de la Dinamo îl face praf pe Mureșan
Next Cătălin Itu se întoarce la CFR

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *