Un fost ”câine roșu” amenință Dinamo


Dinamo face ultimele pregătiri pentru meciul de mâine seară, cu Poli Iași, crucial pentru a prinde play-off-ul în acest sezon. Vasile Miriuță are o problemă de lot, May Mahlangu fiind în recuperare după probleme la gambă și o răceală, dar speră să readucă echipa pe linia victoriilor, mai ales că este la 4 puncte de locul 6, ocupat de Astra, care are joc duminică la Giurgiu împotriva FCSB.

Flavius Stoican vine ca adversar în Ștefan cel Mare, acolo unde a fost campion ca fotbalist și de două ori antrenor, în 2014 terminând campionatul pe locul 4 după ce-a preluat formația pe locul 12. Antrenorul care azi împlinește 41 de ani speră să continue ascensiunea moldovenilor, după ce în rund precedentă a învins FCSB cu 1-0. ”Se pune foarte mare presiune pe dinamoviști, nu le e ușor celor de acolo, din staff, din lotul de jucători. O să le fie foarte greu în perioada imediat următoare, iar noi sper să profităm de oportunitățile pe care ni le vom crea și care se vor ivi. Noi suntem mai liniștiți acum și suntem conștienți că avem o șansă mare să scoatem un rezultat bun. Sunt sigur că lui Miriuță nu i-a picat bine tam-tam-ul din ultimele zile, realizez cam ce este în sufletul lui. S-a discutat cu alți antrenori, apoi a fost el confirmat, este într-u moment greu. E clar că suntem avantajați, venim să scoatem puncte, forțăm victoria”, a comentat Stoican.

Antrenorul a pregătit Dinamo în două mandate, dar a uitat de trecutul alb-roșu: ”Putem scoate un rezultat bun și ne concentrăm doar pa acest detaliu. Important e să avem aceeași determinate din meciul cu FCSB. N-o să ne fie ușor, în ciuda faptului că noi venim după un rezultat pozitiv, iar Dinamo vine după un eșec”.

 

 

-->
Previous Reacție tranșantă despre Nemec: ”E plecat de două etape!”
Next De ce este trist Penedo. Și ce spune despre viitorul său

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *