Fost antrenor al ”câinilor”, Gigi Mulțescu, a vorbit despre problemele pe care le are Dinamo în acest moment și îl laudă pe Miriuță, despre care crede că nu putea să facă mai mult în acest moment la echipa din Ștefan cel Mare.
„Lucrurile s-au mai așezat după plecarea lui Contra, care a lăsat urme adânci în evoluțiile echipei. Pregătirea fizică n-a fost cea mai bună, asta știe toată lumea, nu mai dezvolt. Cert este că acum au crescut calitatea jocului și atitudinea jucătorilor.
Nu cred că se poate face mai mult în acest moment. E important să se mențină nivelul acesta și în ultimul meci din 2017, cu Timișoara. Dacă trece cu bine de acest hop, va fi altceva pentru că în pauza competițională se face pregătire fizică serioasă, vin întăriri, se așază lucrurile.
La Timișoara sunt probleme serioase cu banii. În mod normal, Dinamo ar trebui să profite, dar să nu uităm că această formație a făcut jocuri foarte bune în acest sezon și poate oricând să aibă o revenire. Mai ales când evoluează împotriva unui nume cum este Dinamo. Nu le va fi deloc ușor cu Poli, mai ales că roș-albilor le vor lipsi mai mulți titulari”, a spus Gigi Mulțescu.
Mulțescu a încheiat pentru Gazeta Sporturilor: ”Adevăratele finale vor veni în 2018. Totuși, meciul de la Timișoara e vital pentru că dacă nu iei trei puncte acum, nu mai contează cele de la anul”.
No Comment