Un fost antrenor dinamovist e sceptic în privința viitorului lui Dinamo


Dinamo a început cu o victorie noul sezon de Liga 1, după succesul de pe teren propriu, scor 3-2, împotriva celor de la FC Voluntari. Vasile Miriuță a comentat victoria câinilor.

„Dinamo a obţinut o victorie meritată. Eu am spus-o şi înaintea partidei că entuziasmul şi suporterii îi pot duce pe aceşti jucători tineri spre un succes. Şi aşa s-a și întâmplat. Ce va fi în continuare rămâne de văzut, pentru că şi eu sunt puţin sceptic. A fost abia prima partidă, însă dacă ai un lot „subţire” e greu de prevăzut ce va urma.

Consider că le va fi foarte dificil cu actuala echipă să facă faţă. Sunt multe meciuri şi vor suferi dacă nu vor mai reuşi să facă câteva transferuri. Să sperăm că li se va ridica interdicţia şi vor aduce jucători, pentru a nu mai avea emoţii în privinţa rămânerii în Liga 1. Am mare încredere în Iuliu Mureşan, am lucrat de trei ori cu el şi chiar e un profesionist adevărat. Nu-mi fac probleme în privinţa dânsului, dar nu depinde doar de el ceea ce se întâmplă acolo!”, a spus Vasile Miriuță, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

Citește și:

Clotilde Armand solicită starea de alertă. Prefectul Capitalei: ”Primăria e obligată”

Previous Dinamo în presa internațională
Next Cât ar putea dura perioada de insolvență

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *