Un fost angajat îi răspunde dur lui Rednic: „Să spună cu nume și prenume”


Mircea Rednic a vorbit după meciul pierdut cu CFR despre faptul că de la Dinamo a dispărut aparatura necesară pentru pregătirea fizică a jucătorilor. Deși a preferat să nu dea niciun nume în legătură cu cei care ar fi putut să plece de la Dinamo cu aparatură medicală, totuși nu avem cum să nu ne gândim că Mircea Rednic s-a referit probabil la fostul doctor al echipei Liviu Bătineanu.

La începutul acestui an, un alt fost medic de la Dinamo, Adrian Motoacă, a vorbit în Fanatik despre dispariția unor materiale de ordin medical și a dezvăluit numele lui Liviu Bătineanu, explicând ulterior în ce context acesta ar fi plecat cu ele în portbagaj, deși nu erau ale sale personal.

Contactat de către ProSport, Liviu Bătineanu a vorbit despre aparatura medicală, cea care era la echipă în mandatul său.

„Nu știu și habar nu am de ce Mircea Rednic s-a trezit acum să vorbească despre acest subiect. Dar foarte bine! Să iasă și să spună cu nume și prenume tot ce știe.

Pe mine nu o să mă vedeți că o să accept să intru în vreo polemică cu Mircea Rednic și să fac unora sau altora pe plac, dar m-am săturat de atâta imbecilitate după 21 de ani de stat la Dinamo. De trei luni mă simt chiar foarte bine și simt că îmi este bine că sunt departe de tot felul de scandaluri.

Au apărut în urmă cu câteva luni și alte declarații ale unui fost medic de la Dinamo, Adrian Motoacă, tot pe subiectul ăsta, iar apoi firma respectivă a ieșit și a dat un comunicat. Acele aparate nu au fost plătitie și nu era normal ca ele să se întoarcă la cei care le livraseră și nu își primiseră banii? Nu știu despre ce biciclete lipsă vorbește Mircea. Hai să fim serioși! Vă rog să mergeți și să îl întrebați pe Rednic ce știe cu exactitate. Eu alt lucru nu mai am de comentat pe tema acestui subiect”, a declarat Bătineanu.

Citește și:

Record de morți raportați cu COVID-19 în Bulgaria

-->
Previous Semnează joi cu Dinamo
Next Ce a spus Șumudică despre transferul lui Sorescu la echipa sa

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *