Datorită remizei dintre Sepsi și CFR Cluj, scor 1-1, Dinamo și-a asigurat matematic calificarea în play-off-ul Superligii, marcând astfel revenirea sa după opt ani de absență.
Pentru „câini”, aceasta va fi a treia participare all-time în grupa echipelor din play-out, după edițiile 2015-2016 și 2016-2017, primele sezoane desfășurate în formatul cu play-off și play-out.
În sezonul 2015-2016, primul după schimbarea formatului competițional, Dinamo a încheiat sezonul regular pe locul secund, la trei puncte în urma Astrei Giurgiu. În play-off, echipa alb-roșie nu a mai fost un factor în lupta pentru titlu, clasându-se pe poziția a patra, cu un bilanț de 2 victorii, 6 remize și 2 înfrângeri, fiind devansată de Astra, FCSB și Pandurii.
În sezonul următor, după ce au obținut calificarea în play-off in extremis sub conducerea lui Cosmin Contra, dinamoviștii au sperat la titlu până în ultima etapă. În cele din urmă, roș-albii au încheiat pe locul trei, fiind devansați de Farul și FCSB. În acel play-off, au înregistrat 5 victorii, 4 remize și o singură înfrângere.
De atunci, „câinii” nu au mai reușit să ajungă în play-off, traversând un declin progresiv. Au trecut de la câștigarea autoritară a play-out-ului la evitarea la limită a barajului, apoi la lupta crâncenă pentru supraviețuire în „zona roșie” a clasamentului. În cele din urmă, inevitabilul s-a produs: Dinamo a retrogradat în sezonul 2021-2022.
Revenirea în elită
După un singur an petrecut în liga secundă, echipa a revenit în prima divizie și, în sezonul de întoarcere, a reușit să evite în ultimul moment o nouă retrogradare.
Acum, Dinamo a reușit un sezon peste așteptări și se pregătește pentru o primăvară plină de derby-uri. FCSB, Rapid, Craiova, U Cluj și CFR Cluj sunt celelalte echipe care vor lupta în play-off.
De la ultima apariție a dinamoviștilor în play-off, multe s-au schimbat. Pe 13 mai 2017, „câinii” au umplut stadionul din Ștefan cel Mare, visând la un nou titlu după un deceniu de așteptare. În acea seară, au înfruntat Astra, în timp ce Viitorul învingea CFR Cluj cu 1-0, iar FCSB se impunea cu 3-0 în fața Craiovei. În cele din urmă, titlul a ajuns la malul Mării Negre. Partida dintre Dinamo și Astra s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Alex Ioniță a deschis scorul în minutul 32, însă Adam Nemec a adus egalarea pentru „câini” în minutul 41.
Dinamo – Astra Giurgiu 1-1, 13.05.2017, echipa „câinilor”:
Dinamo (4-3-3): Penedo – Romera, Nedelcearu, Dielna, St. Filip – Mahlangu, Busuladzic, Palic – Bumba, Nemec, Nistor
Rezerve: Cerniauskas – Maric, Oliva, P. Petre, D. Popa, Rivaldinho, I. Șerban
Antrenor: Cosmin Contra
La acel moment, Ionuț Negoiță era încă finanțatorul echipei, iar Dinamo își disputa meciurile pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare 7-9. Partida cu Astra a fost considerată de dinamoviști drept ultima pe vechea arenă, întrucât demolarea stadionului era așteptată după finalul acelui sezon. Astăzi, aproape opt ani mai târziu, în „Groapă” încă dăinuie stadionul pe care au evoluat legende precum Florea Dumitrache, Dudu Georgescu și Gigi Mulțescu.
În plus, la acel meci, suporterii dinamoviști au rupt scaune din peluză și le-au luat acasă ca suveniruri, la îndemnul lui Ionel Dănciulescu. Ulterior, CS Dinamo a făcut inventarul și a constatat dispariția a 325 de scaune, cerând despăgubiri clubului.
Citește și:
Elena Lasconi a spus pentru cine ar renunța la prezidențiale: „Doar dacă ar candida mâine”
No Comment