Ultimele vești dinspre Mohammad Murad


Omul de afaceri Mohammad Murad a precizat pentru GSP.ro cum decurg discuțiile cu conducerea lui Dinamo în vederea preluării pachetului de acțiuni.

Mohammad Murad, om de afaceri cu o avere estimată la 150 de milioane de euro, a precizat deunăzi pentru GSP.ro că este „deschis” să investească la Dinamo, club aflat într-o situație delicată la nivel financiar.

Murad s-a interesat despre situația clubului, însă nu a primit răspunsurile scontate până în prezent. El a transmis pentru Gazeta Sporturilor că „aștept cel târziu până luni”.

„Încă nu am primit un răspuns exact vizavi de solicitări, dar mai aștept astăzi, cel târziu până luni. Timpul este scurt, trebuie să vedem ce e de făcut”, a precizat Murad.

Vizavi de sumă pe care ar prespune-o afacerea, Murad a spus că „nu aș vrea să fac astfel de comentarii, nu sunt potrivite în acest moment”.

Ce a declarat miercuri Murad

„A fost o întâlnire preliminară, informală, ne-am documentat puțin,. Am discutat, până vineri se tranșează lucrurile! Într-un fel sau altul. Din partea mea, eu sunt deschis! Nu știu exact cum stă situația cu obligațiile trecutului, aștept răspunsuri, dacă sunt în stare aceste persoane să mă lămurească asupra fiecărui detaliu. Nu vreau să facem ceva de moment. Eu vorbesc de multe ori la plural, pentru că totul se face în echipă… Dinamo, ca orice club de fotbal, ca orice business, trebuie să aibă stabilitate pe termen lung.

Am dorit să văd care e situația, probabil, și dânșii, de la Dinamo, au dorit să vadă care e disponibilitatea mea. Repet, sunt deschis, dar să vedem întreaga situație.

N-am ajuns la o opțiune finală. Oricum, să știți că sunt discuții și cu alte persoane interesante de a investi la Dinamo. Și sunt discuții deschise. Se pot găsi soluții multiple, asta este bine. Cu mine, fără mine, sunt opțiuni credibile. Mai așteptați un pic până vineri!

Dinamo este un club pentru care am o afinitate deosebită, iar Cristi Borcea este prietenul meu de ani buni, de-o viață, am încercat să discut ceva mai mult și cu el, dar e plecat din țară.

Citește și:

Ultima decizie a lui Burcă la Dinamo: muncă!

Previous Lupescu dă de înțeles că ar reveni la Dinamo
Next Statisticile oficiale ale primului meci

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *