Ultimele informații despre noul stadion


Toată lumea înțelege importanța unui nou stadion în Ștefan cel Mare, singurul amplasat în centrul Bucureștiului, dar acesta se pare vă va fi construit cel mai târziu din cele patru care au fost aprobate pentru a se reconstrui în cadrul programului EURO 2020. Gică Popescu a anunţat că până la Euro 2020, turneu la care Capitala va organiza 4 meciuri, va exista un nou stadion în Bucureşti.

„Bag mâna în foc că până în 2020 se va face minimum un stadion în Bucureşti”, a spus Popescu la Digi Sport.

Care sunt ultimele informații despre cele patru stadioane

Stadionul Dinamo va avea 15.000 sau 16.000 de locuri și va fi amplasat pe locul Velodromului.

Stadionul Steaua va fi complet nou și va avea 30.000 de locuri și o suprafață de 70.000 de metri pătrați. Construcția va costa peste 60 de milioane de euro. Termenul de finalizare: martie 2020.

Stadionul Arcul de Triumf va avea 8.000 de locuri și va fi reconstruit parțial. Va avea 17.126 metri pătrați. Lucrările vor costa 27 de milioane de euro.

Stadionul Rapid va avea 14.000 de locuri. Nu va fi dărâmat în totalitate, ci va fi păstrată peluza dinspre Sala Rapid. Lucrările vor costa 26 de milioane de euro.

12 orașe vor găzdui meciuri la Campionatul European din 2020 (12 iunie – 12 iulie 2020): București, Roma, Baku, Sankt Petersburg, Amsterdam, Copenhaga, Londra, Glasgow, Bilbao, Dublin, Munchen și Budapesta. Arena Naţională din București va găzdui 3 meciuri din faza grupelor (dintre care două ale naţionalei României, dacă aceasta va obţine calificarea) şi unul din optimile de finală.

Previous Cine va sta pe bancă în locul lui Dănciulescu. Mare surpriză!
Next Dănciulescu explică de ce Dinamo merge cu Lupescu

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *