ULTIMA ORĂ Un titular s-a accidentat și va lipsi trei luni


Veștile proaste nu se mai opresc săptămâna aceasta la Dinamo. După accidentarea la coapsă a lui Mattia Montini, care cel mai probabil va lipsi cu Gaz Metan Mediaș, alt atacant s-a accidentat grav și va lipsi în următoarele 3 luni!

Este vorba despre Mihai Neicuțescu, care are o fisură de gradul 3 la menisc și un chist și trebuie să se opereze de urgență pentru a nu risca o accidentare mai gravă. Cei de la naționala U21 l-au trimis pe atacantul de 21 de ani să facă un RMN săptămâna trecută, iar vestea a picat foarte prost pentru Dusan Uhrin, care pierde astfel doi jucători ofensivi. Neicuțescu va pleca zilele următoare la Acibadem, clinica din Istanbul cu care Dinamo are parteneriat. Dacă totul merge bine, atacantul pe care Uhrin l-a folosit mai mult în bandă, ar putea reveni în cantonamentul din iarnă, care se va desfășura cel mai probabil tot pe Costa del Sol, în Spania.

În cazul lui Mattia Montini, el va putea sigur reveni în 10 zile. Dar ar fi riscant să intre cu Gaz Metan Mediaș. Astfel, cel mai probabil Dinamo se va baza pentru prima dată în acest sezon titular pe Slavko Perovic.

Citește și:

Ce echipă poate băga Uhrin după accidentările de la Dinamo

-->
Previous ULTIMA ORĂ Dinamoviștii fac eforturi financiare pentru meciul de Cupă. Câte bilete au ”câinii”
Next Ce echipă poate băga Uhrin după accidentările de la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *