ULTIMA ORĂ Suporterii au preluat controlul clubului Dinamo


Dinamo dă semne de viață și poate și trebuie să trăiască pentru sutele de mii de suporteri din toată lumea! Fanii au făcut o mutare de geniu când au reușit să unească întreg Consiliul de Administrație contra spaniolilor aduși de Pablo Cortacero și să fie reales Constantin Eftimescu președinte. Acum Cortacero și oamenii săi nu au nicio putere în club. Din informațiile doardinamo.ro, Dorin Șerdean și Alex Couto nu au drept de semnătură în relația cu banca și nu mai pot scoate nici măcar un euro din club fără acceptul singurului om cu drept de semnătură – Constantin Eftimescu.

Prosport scrie pe larg despre acest subiect:

Începând de vineri, este președintele CA și singurul om din club care are drept de semnătură! Cu alte cuvinte, orice transfer de jucători, plată financiară sau decizie ce ține de club trebuie să treacă pe la Eftimescu. Dacă acesta nu e de acord să semneze, Rufo Collado și restul nu pot să ducă la bun sfârșit ce își propun. Astfel, spaniolii nu mai pot continua haosul financiar și organizatoric instituit până acum!

Sursele ProSport susțin că mișcarea gândită de ultrașii dinamoviști a fost una extrem de complexă! În acest moment Consiliul de Administrație al lui Dinamo este format din Constantin Eftimescu, Cristi Hîldan, Cornel Dinu, Cornel Țălnar și Pablo Cortacero. Pentru a se schimba președintele CA, cei cinci trebuie să se voteze. Așa a fost dat jos Cortacero și lăsat în poziția simplu de administrator membu al Consiliului de Administrație.

În acest moment, Eftimescu, Hîldan, Dinu și Țălnar sunt într-o singură tabără aliată cu ultrașii din PCH și sunt împotriva lui Cortacero și ai lui. Adică sunt patru voturi pro Eftimescu și deciziile Peluzei și doar unul împotrivă, Cortacero.

Șefii suporterilor au vorbit cu Eftimescu și l-au convins să accepte postura de președinte CA. Tot ei i-au convins și pe ceilalți români să voteze pentru Eftimescu și pentru o salvare în cel de-al 12-lea ceas a clubului Dinamo! Cornel Dinu a acceptat și deși n-a fost prezent, l-a delegat pe Cristi Hîldan să voteze în numele său. Cu toate că situația este în continuare dezastruoasă la clubul din Ștefan cel Mare, suporterii au reușit să blocheze măcar pentru moment haosul creat de Cortacero, Rufo Collado, Dorin Șerdean și ceilalți. Rămâne de văzut dacă ultrașii vor vira în perioada următoare și bani sub formă de împrumut în încercarea de restabilire a normalității la echipă.

Pentru a recăpăta controlul asupra Consiliului de Administrație, Cortacero trebuie să crească numărul de administratori pentru a forma o majoritate de votare în favoarea lui. A cerut deja o adunare generală a acționarilor în 21 decembrie, unde vrea să suplimenteze CA cu doi membri, care vor fi cu siguranță oameni asupra cărora spaniolul are influență. Degeaba însă! În continuare tabăra susținută de ultrașii PCH va avea majoritate: vor fi patru voturi contra trei. O variantă ar mai fi ca Pablo Cortacero să mai convoace încă o adunare a acționarilor, dar aceasta trebuie să fie la minimum 30 de zile după precedenta AGA. Cu alte cuvinte, ar putea să forțeze încă doi membri CA abia la finalul lui ianuarie. În cazul în care CA ar ajunge să aibă nouă membri, dintre care cinci să fie sub influența lui Cortacero, atunci acesta ar lua din nou controlul asupra clubului.

Citește și:

Biserica, replică acidă la propunerile Comisiei Europene: “Nu impune nimic!”

Previous Un om important în club, anunțat că e demis de un analist video
Next Fanii din Program DDB încearcă să rezolve problema antrenorului. Mesajul lui Contra

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *